Surprinzător sau nu, există oameni care iubesc anotimpul rece şi nu au nicio problemă cu frigul. Fie că vorbim de pescari, alpinişti, vânători, fie de practicanţi ai sporturilor de iarnă, care petrec mult timp afară în anotimpul rece, cu toţii se apără de frig cu ajutorul încălzitoarelor personale.  Acestea se fabrică în diferite forme şi dimensiuni şi sunt refolosibile. Încălzitoarele se prezintă sub forma unor pungi din plastic ce conţin un gel lichid (acetat de sodiu) şi un disc metalic, care are rol de declanşator.

Atunci când discul din interior este îndoit, se declanşează o reacţie chimică: lichidul din interior se cristalizează, devenind fierbinte (54 de grade Celsius). Încălzitorul emană căldură circa 60 de minute, iar pentru a reveni la stadiul iniţial se fierbe într-un vas cu apă clocotită timp de zece minute. Trebuie topite toate cristalele, altfel lichidul va reveni în stare solidă foarte repede. Acest ciclu se poate repeta, teoretic, ori de câte ori se doreşte. Încălzitoarele sunt bune de ţinut în buzunare, mănuşi, bocanci sau chiar lipite pe corp.

Un alt tip de încălzitoare sunt cele cu combustibil, fie lichid (benzină), fie solid (cărbune). Acest tip de încălzitoare se prezintă sub forma unor cutiuţe metalice, iar secretul lor este un catalizator din platină. Datorită fibrei de sticlă catalizată cu platina, acestea generează căldură până la 12 ore cu doar 12ml de benzină. Cele cu cărbune stau calde până la 30 de ore cu o singură încărcare. Instrucţiunile de folosire sunt simple: se îndepărtează capacul se aprinde arzătorul, se aşteaptă ca linia indicatoare să se facă roşie, iar apoi se pune în săculeţul protectiv, fiind gata să te încălzească. Astfel de încălzitoare sunt produse şi de  celebra companie Zippo.

Unde pot fi găsite aceste produse? Încălzitoarele pe bază de acetat de sodiu pot fi cumpărate din magazine precum Army Shop sau Decathlon sau din străinătate, de la Grabber Warmers. Prețurile celor cu acetat de sodiu pornesc de la 12 lei, iar ale încălzitoarelor cu combustibil, de la 25 de lei. Există şi încălzitoare de unică folosinţă, care rămân calde până la  şase ore şi care oferă o temperatură maximă de 68 grade Celsius. Acestea sunt disponbile  la un  preţ de 4 lei.

Cum să te încălzeşti în casă

Dacă se întâmplă ca temperaturile scăzute de afară să fie resimţite şi în interiorul locuinţei, poţi apela la gadgeturi cu mufă USB pentru a te încălzi. Astfel, indiferent dacă lucrezi sau nu la calculator (laptop, PC), poţi conecta la mufele USB atât o pereche de mănuşi, o pereche de papuci, cât şi o pătură. Mănuşile sunt făcute din lână moale  şi nu necesită instalare, în timp ce papucii vin cu un cablu lung de doi metri şi se încălzesc până la o temperatură de 55 de grade Celsius, în numai zece minute. Pentru ca senzaţia de frig să dispară complet, nu mai ai nevoie decât de o pătură USB, care după încălzire se stabilizează la 35 de grade Celsius. Această pătură poate fi conectată la orice aparat cu porturi USB: PC, Mac, PlayStation 2, Xbox360 etc. Un gadget USB la fel de util este o plită USB cu cană, care păstrează băutura caldă mai mult timp. Toate aceste produse sunt disponibile pe site-ul USBmania.ro.

Gadget pentru şoferi

Dacă pentru cei mici iarna şi zăpada reprezintă un motiv de bucurie, pentru şoferi este cel mai dificil anotimp.  Aceştia trebuie să suporte frigul de fiecare dată în timp ce curăţa maşina şi până când aceasta se încălzeşte. Nu toţi şoferii trec însă prin acest calvar. Compania Falcon Electronics oferă, de ceva vreme, şoferilor din ţara noastră sisteme care le permit să pornească motorul maşinii din telecomandă, de la o distanţă de 500 de metri. Astfel, oamenii îşi încălzesc interiorul maşinii şi îşi dezgheaţă geamurile înainte să coboare din locuinţă. La sfârşitul anului trecut, compania a lansat Viper Smart Start, un sistem prin care îţi poţi comanda maşina personală din orice colţ al lumii prin telefonul mobil. Tot ce trebuie să faci pentru a-ţi comanda maşina din telefon este să conectezi modulul Smart Start la sistemul de pornire a maşinii de la distanţă şi să descarci o aplicaţie pe smartphone-ul tău. Modelul este disponibil în toate magazinele Falcon Electronics.

Plită USB cu cană
Preţ: 47 lei
Magazin: usbmania.ro

Mănuşi USB
Preţ:  68 lei
Magazin: usbmania.ro

Încălzitor mâini Zippo
Preţ: 98 lei
Magazin: kaki.ro

Încălzitor mâini reîncărcabil
Preţ: 13 lei
Magazin: kaki.ro