Fie că ai ales plajele însorite, răcoarea munţilor sau o capitală europeană, pentru ca vacanţa ta să fie mai plăcută există câteva gadgeturi pe care ar trebui să le incluzi în bagaje.
Concediul mult aşteptat a sosit, iar vacanţa este planificată în cele mai mici detalii, însă indiferent dacă ai ales să călătoreşti cu automobilul personal în Grecia, Bulgaria sau Turcia, cu avionul în alt oraş european sau ai preferat staţiunile locale, din bagajul tău nu ar trebui să lipsească GPS-ul. Acesta nu are nevoie de conexiune la internet precum un telefon mobil, iar versiunile portabile precum Garmin GPSMAP 64s oferă o autonomie de până la 16 ore. Modelul celor de la Garmin localizează poziţia rapid şi cu exactitate, chiar şi în zonele împădurite şi în cele depresionare. Nu trebuie decât să verifici ca hărţile să fie actualizate la zi, iar aparatul te va purta pe cel mai rapid drum către destinaţie. Dacă alegi să foloseşti smartphone-ul pe post de GPS trebuie să ţii cont că acumulatorul se va epuiza mult mai rapid. De aceea vei avea neapărat nevoie de o baterie externă (Powerbank), în situaţiile în care nu ai o priză la îndemână. Pe piaţă există baterii externe sub formă de breloc care pot încărca telefonul o singură dată, baterii solare şi modele cu capacitate de până la 32.000 de mAh. Acestea din urmă pot încărca tabletele şi telefoanele de mai multe ori şi pot încărca chiar şi un laptop.
Deşi telefonul mobil inteligent a devenit, în prezent, mijlocul preferat pentru a captura fotografii, pentru imagini de calitate poţi alege un aparat foto. Preţul camerelor foto este în scădere, iar oferta este bogată. Un aparat foto interesant este modelul Cooplix P900 de la Nikon. Acest aparat capturează imagini la rezoluţie de 16 megapixeli, are ecran LCD rabatabil, Wi-Fi, însă funcţia care îl face special este zoom-ul optic de 83X. Cu un astfel de zoom poţi vedea obiectele foarte aproape chiar dacă te afli la kilometri depărtare.
Dacă vrei să filmezi, pe piaţă există aşa numitele „action camera“ care sunt micuţe însă capabile să filmeze în rezoluţie 4K şi pot fi folosite chiar şi sub apă. Este şi cazul modelului Sony 4K Action Cam FDR-X1000V. Camera funcţionează până la o adâncime de 10 metri, iar cu o carcasă opţională pentru până la adâncimea de 60 metri. Bineînţeles că rezistă şi la căldură, praf şi nisip. Rezistente la apă şi praf sunt mai nou şi boxele portabile. Acestea pot întreţine atmosfera la un foc de tabără sau le poţi utiliza la orice petrecere pe care o dai cu prietenii tăi. O astfel de boxă este Logitech Ultimate Ears Boom. Corpul boxei este îmbrăcat într-un material special, rezistent la apă şi la zgârieturi. Are o autonomie de 15 ore şi o distanţă de audiţie de până la 15 metri. Din bagajul tău nu ar trebui să lipsească nici ceasul inteligent sau braţara inteligentă, după caz. Deşi în concediu ar trebui să te relaxezi şi să îţi reîncarci bateriile, dacă ai ales o vacanţă peste hotare într-o capitală europeană vei constata la întoarcere că ţi-ai depăşit cu mult recordul personal de paşi efectuaţi şi distanţă parcursă. Brăţările inteligente ţin evidenţa numărului de paşi efectuaţi zilnic, măsoară pulsul inimii şi îţi spun cât de bine dormi. Preţul lor, destul de ridicat, le face să fie mai puţin populare.
Pentru cei comozi, care vor să viziteze cât mai mult, dar să nu fie nevoiţi să meargă mult pe jos, soluţia o reprezintă trotineta electrică. Pe plan local sunt disponibile mai multe modele de trotinete electrice pentru adulţi. Acestea au o autonomie de 40 de minute și pot fi utilizate de persoane cu o greutate de până la 100 de kilograme. Viteza maximă atinsă este de maxim 24 km/h, iar preţurile pornesc de la 1.200 lei. Toate modelele sunt pliabile astfel încât nu vor ocupa prea mult spaţiu în bagaj.