Guvernul a anunțat că în urma OUG privind ultimele măsuri fiscale, cei care au contribuit la Pilonul II vor putea opta doar pentru Pilonul I (cel de stat), daca au contribuit cinci ani la Pilonul II. Iar asta înseamnă, în opinia senatorului liberal Florin Cîțu, nici mai mult nici mai puțin decât naționalizarea pilonului 2 de pensii. Iar pentru acest lucru, Dragnea, Tăriceanu, Teodorovici și Vâlcov ar putea fi dați în judecată.
„Ce putem face? Românii care au pierdut bani în aceste zile pe piața de capital să-i dea în judecată pe Teodorovici, Tăriceanu, Dragnea și Vâlcov; Românii care pierd bani la dobânda la depozite de pe urma taxei să-i dea în judecată pe Teodorovici, Tăriceanu, Dragnea și Vâlcov. Românii, aici o să intru și eu, care pierd Pilonul II de pensii să-i dea în judecată pe Teodorovici, Tăriceanu, Dragnea și Vâlcov (am început discuțiile cu avocații pe această temă) „, a punctat Cîțu.
Liberalul conchide că ne-am întors la situația din anii ’50, când comuniștii atacau sectorul privat și că toți cei care au permis să se întâmple acest lucru sunt „direct responsabili pentru instaurarea regimului naționalist-socialist în România în 2019″.
„Situația este dramatică în acest moment. Asistăm exact la situația anilor ’50. Comuniștii atacau tot ce reprezenta sector privat. După câteva luni au început naționalizările. Toți cei care stau acum deoparte, asistă și zic ‘lasă bă că ăia meriăa’ sau se bucură cum atacă niște infractori de drept comun, care dintr-o greșeală istorică au ajuns să conducă România, capitalul privat, sunt direct responsabili pentru instaurarea regimului naționalist-socialist în România în 2019. Nu există economie de piață dezvoltată fără sector privat puternic și dezvoltat. Dar există economii dezvoltatate și puternice cu aparat de stat mic”, a adăugat Citu.