Gafele par să se țină lanț de Guvernul Dăncilă. După ce în trecut premierul a făcut o serie de încurcături legate de locul în care se află, acum a venit rândul unui ministru să greșescă
Ecaterina Andronescu a făcut duminică, o gafă de proporții. Ministrul Educației a încurcat numele județului în care se afla, pe care l-a numit Alexandria, în loc de Teleorman. Andronescu a făcut această greșeală la congresul de alegeri al PSD Teleorman, unde a vorbit despre situația învățământului din acest județ, pe care l-a numit însă Alexandria.
Ministrul Educației a avut doar cuvinte de laudă pentru sistemul de învățământ din județul Teleorman, de la procentul bun obținut la Evaluarea Națională până la dezvoltarea universității din Alexandria. În discursul rostit la congresul organizației județene a PSD a încurcat însă numele județului.„Întorcându-ne aici în județul Alexandria am fost martorul începutului universității pe care dumneavoastră astăzi o aveți aici”, a spus ministrul Educației.Prezent la congres, și vicepreședintele ALDE Teleorman, Virgiliu Cocoșilă, a greșit chiar numele partidului partener de guvernare, pe care l-a numit Partidul Socialist Democrat. „Bună ziua, doamnă prim-ministru și președinte al Partidului Socialist Democrat”. Liderul ALDE și-a corectat însă repede greșeala.Trebuie amintit că Viorica Dăncilă conduce în fruntea clasamentului greșelilor făcute în acest sens. Ea a spus în timpul unei conferințe de presă organizate în Frasin, judeţul Suceava, că se află într-o vizită în judeţul Hunedoara. „Bună ziua. Aş vrea să urez tuturor celor care sărbătoresc astăzi ziua onomastică. Suntem într-o vizită în judeţul Hunedoara”, şi-a început Dăncilă discursul, moment în care a fost corectată.