Președinții Rusiei și Guineei-Bissau s-au întâlnit marți la Moscova, aceasta fiind prima întâlnire de acest fel a liderilor celor două țări. Vladimir Putin și Umaro Sissoco Embalo, care conduce în prezent și Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS), au discutat o serie de probleme bilaterale și internaționale în timpul întâlnirii din capitala rusă.
Însă liderul de la Kremlin a avut o mică problemă de exprimare în ceea ce privește relațiile dintre cele două țări.
Gafa lui Vladimir Putin
„Stimate domnule președinte, bună ziua, sunt foarte bucuros să vă văd. Anul viitor vom sărbători a cincizecea … a cincea aniversare a relațiilor noastre diplomatice”, a spus Putin, bâlbâindu-se în timp ce rostea numărul.
De fapt, liderul de la Kremlin a vrut să zică „50 de ani de relații diplomatice”, aspect corectat în comunicatul oficial al Kremlinului. El a continuat spunând că „mai avem încă multe de făcut pentru a dezvolta legăturile comerciale, economice și umanitare”, se mai arată în comunicatul citat.
De asemenea, Putin a declarat că Rusia este hotărâtă să își dezvolte în continuare relațiile cu Guineea-Bissau și cu toate țările africane. El a menționat că 400 de milioane de oameni trăiesc în statele membre ECOWAS, în timp ce PIB-ul lor colectiv se ridică la aproximativ 550 de miliarde de dolari.
„Și, cel mai important, rata de creștere a volumului comerțului este foarte bună. Sperăm că, în timpul președinției dumneavoastră la ECOWAS, se va aduce o contribuție semnificativă la dezvoltarea relațiilor atât cu țara dumneavoastră, cât și cu membrii organizației și cu întregul continent african în general”, i-a spus el lui Embalo.
Putin a adăugat că Rusia va organiza cel de-al doilea summit Rusia-Africa anul viitor la Sankt Petersburg.
Guineea-Bissau dorește să cumpere nave de război și elicoptere din Rusia
Pe de altă parte, Embalo a subliniat că Guineea-Bissau rămâne „un partener de nezdruncinat” pentru Rusia. În plus, în ceea ce privește războiul din Ucraina, el a spus că conflictul și problemele care decurg din acesta, precum oprirea exporturilor de cereale și îngrășăminte, „au blocat progresul” în întreaga lume.
El și-a exprimat speranța „de a găsi o modalitate de a stabili un dialog” între Rusia și Ucraina.
Salutând rolul și influența Rusiei în Africa, Embalo a declarat că ar dori să discute cu Putin despre problemele de securitate din Africa de Vest. El a adăugat că Guineea-Bissau dorește să cumpere nave de război și elicoptere din Rusia, o propunere despre care Putin a spus că va fi luată în considerare în mod corespunzător.