Viorica Dăncilă a gafat-o din nou, de data aceasta printre oameni elevaţi, într-un mediu academic. Marți, premierul a participat la lansarea unei iniţiative de creştere a calităţii sistemului educaţional. Aceasta a surprins audienţa cu o nouă declaraţie incredibilă.
„A fi educator, învăţător sau profesor înseamnă că tu însuşi să înveţi zi de zi”, a spus Dăncilă. Forma corectă este alta. Corect ar fi fost: „A fi profesor înseamnă ca tu însuți să înveți zi de zi”.
Pe parcursul discursului se poate sesiza faptul că Viorica Dăncilă nu poartă un monolog cursiv, bâlbele și întreruperile fiind frecvente.
„Profesia de dascăl este vocaţie, implicare neobosită şi dedicare. A fi educator, învăţător sau profesor înseamnă că tu însuşi să înveţi zi de zi şi să ţii pasul cu noi metode de predare mai adaptate şi mai apropiate de copii şi de tineri”, a continuat Dăncilă, la evenimentul de lansare a unei iniţiative de creştere a calităţii sistemului educaţional, conform Digi24.