Deţinând una dintre cele mai dificile poziţii din echipa de management a companiilor, directorii operaţionali (COO) sunt cei care pot combina expertiza operaţională cu perspectiva strategică, plasându-se, astfel, în poziţia ideală pentru a inova şi a genera creştere economică în viitor pentru organizaţiile lor.
Capacitatea unui COO de succes de a defini cu exactitate partea structurală a organizaţiei în mediul complex şi schimbător de astăzi, poate fi un avantaj clar pentru orice organizaţie care caută să inoveze şi să crească.
La această categorie au fost aleși 10 dintre cei mai buni oameni care au coordonat partea strategică pentru diferite companii. Aceștia sunt: Vlad Ardeleanu, COO Medima, Daniel Burlan, COO Oltenia, Marec Dolezal, COO Penny, Răzvan Gălățan, COO Goodwill Consulting, Gabriel Ghiță, Vicepreședinte Head of Business Development Mastercard CEE, Oana Lungu, Director Achizitii Kaufland, Utku Ogrendil, COO Pay Point, Marian Popa, COO Global Worth, Mihai Spulber, COO Mega Image și nu în ultimul rând Cătălin Stroe, COO Fan Courier.
Dintre cei menționați, redacția Capital a ales să evidențieze trei dintre ei pentru reușitele avute în ultimul an.
Răzvan Gălățan – Goodwill Consulting
Răzvan Gălățan este Directorul Operațional al firmei Goodwill Consulting. Răzvan Gălățan a reușit să se adapteze rapid și inoveze procesele companiei pentru a putea trece cu brio peste provocări. Cel mai de succes proiect al anului trecut a fost crearea conceptului Goodwill Academy, unde organizează cursuri de pregătire pentru consultanta în afaceri.
”Sunt puțin surprins că mă aflu aici în fața atâtor oameni valoroși. Am creat o academie pentru consultanță, am reușit să atragem fonduri foarte importante, atât pentru mediul privat, cât și pentru mediul public. Ne propunem să mai deschidem încă 3 birouri și sperăm că mai angajăm oameni peste cei 70 de consultanți pe care îi avem”, a declarat Răzvan Gălățan.
Marian Popa – Globalworth
Marian Popa este director operational al Globalworth de la începutul anului trecut și a reușit în doar un an să finalizeze și să predea cea mai avansată clădire din punct de vedere tehnologic din România, numită Globalworth Square. Cladirea se afla pe locul trei în topul Breem Outstanding, organizație ce monitorizează sustenabilitatea clădirilor din întreaga lume.
După înmânarea diplomei, de pe scenă, Maria Popa a spus: ”Am început activitatea cu câțiva ani înainte să fie lansat primul calculator PC și primul calculator pe telefon. Globalworth este cel mai mare dezvoltator și administrator din Europa Centrală și de Est. Compania este listată la bursa de la Londra cu active de peste 3 miliarde de euro”.
Cătălin Stroe – FAN Courier
Cătălin Stroe este Directorul Operațional al FAN Courier, lider pe piața serviciilor de curierat încă din anul 2006. Compania a anunțat la începutul anului că se va extinde și în Moldova, unde a fost creată o divizie separată. În ultimii ani și-au majorat cifra de afaceri, au angajat sute de noi curieri, au deschis sau au extins depozite, iar departamentul operațional a funcționat ca o coloană vertebrală pentru acest ecosistem.
”Zilele trecute am făcut 21 de ani de când sunt în FAN Courier, este cel mai frumos cadou pe care puteam să-l primesc. Fără ajutorul colegilor din operațional nu putem să mergem mai departe, fără ajutorul celor 3 FANI nu putem să mergem mai departe”, a declarat Cătălin Stroe.