Lavinia Petrea s-a aflat printre doamnele premiate în cadrul Galei Capital Femei de Succes. Evenimentul a fost organizat de revista Capital. Acesta a avut loc pe 20 iunie 2024.
Lavinia Petrea a primit Premiul special pentru „Cariera jurnalistică” în cadrul Galei Capital. Aceasta a fost prezentă la eveniment.
„Mulțumesc din suflet. Vă mărturisesc că tremur de emoții. Știam că sunt nominalizată în acest top și eram deja onorată și extrem de fericită. Când am ajuns aici am aflat că voi fi și premiată. Tremur pentru că vă mărturisesc este primul premiu pe care îl iau individual, nu alături de echipa mea și vine după 21 de ani, jumătate din vârsta mea. Vă mulțumesc foarte mult. Nici nu știu ce o să le spun copiilor mei când o să ajung acasă cu acest premiu. Cu siguranță o să mă întrebe ce înseamnă o femeie de succes. Nu m-am gândit ce o să le spun. O să le spun ce vă spun și dumneavoastră în această seară. Cred că o femeie de succes este oricare femeie, oricare dintre noi, dintre voi, cele care vă stabiliți un obiectiv și prin muncă, seriozitate, firesc și normal, reușiți să atingeți acest obiectiv.
Familia mea este universul meu, iar meseria mea este pasiunea mea. Sunt atât de fericită că pot spune și după 20 de ani că este în continuare pasiunea mea. Sunt jurnalist și prezentator TV. Sunt jurnalist activ, încă merg la redacție și astăzi mi-am luat concediu ca să fiu sigură că ajung aici pentru că de cele mai multe ori la 19 fără un minut inima îmi sare din piept pentru că în momentul acela este livrată în server prima știre din jurnal. Nu exista varianta ca aceasta să nu fie gata la timp. Vă mulțumesc din suflet Capital pentru că ați văzut în mine ceva și mi-ați oferit acest premiu în această seară”, a transmis aceasta.
Întregul eveniment poate fi urmărit pe pagina de Youtube Hai România.
Cu Lavinia Petrea ne începem diminețile
Lavinia Petrea este persoana cu care îți începi fiecare dimineață. De 12 ani, este prezentator de știri în cadrul echipei PRO TV. De asemenea, a acumulat la nivelul carierei de jurnalist 21 de ani de experiență.
„Sunt prezentator de știri și corespondent încă activ pentru redacția care produce cele mai urmărite emisiuni de știri din România și pot spune cu mândrie că, împreună cu întreaga echipă a Știrilor PRO TV, am reușit să atingem un share de piață de 52% cu știrile dimineții. Ceea ce mă motivează ca în continuare, pe plan profesional, să investesc cea mai multă energie în această direcție“, a declarat Lavinia Petrea, pentru Revista Capital.
Orice început este presărat cu provocări. Pentru Lavinia, cea mai mare dificultate a fost nevoia de a se face auzită și crezută, în momentul în care se afla la începutul carierei.
„Cea mai mare provocare pe care am avut-o, în primii ani de meserie, a fost aceea de a mă face auzită și crezută! Aveam 21 de ani când am fost acceptată să lucrez și să fac parte din echipa Știrilor PRO TV. Nu aveam experiență, aveam față de copilă cu voce timidă și tremurândă, însă aveam toată energia din lume și credeam în puterea meseriei mele. Am înțeles însă că trebuie să am răbdare și să muncesc din greu“, a explicat Lavinia Petrea.
În cazul Laviniei, rețeta succesului ține de a face lucrurile cu suflet și implicare.
„Pentru a avea succes trebuie să faci totul cu inima deschisă și cu seriozitate, nu cu încrâncenare, nu cu frustrare. Să te gândești că, în primul rând, tu trebuie să fii mulțumit de ceea ce iese din mintea ta, din mâinile tale“, a mai precizat prezentatoarea știrilor PRO TV pentru revista Capital.
Gala Capital Femei de Succes
Gala Capital Femei de Succes este un eveniment organizat de revista Capital. Prin intermediul acestuia se dorește recunoașterea activității femeilor din mai multe domenii de activitate din România. Astfel, pe 20 iunie 2024, doamne din domenii precum cultură, sport, antreprenoriat, divertisment au fost premiate pe scena Capital.
Noul număr Top 100 de Femei al revistei Capital poate fi găsit la toate punctele de difuzare ale presei. De asemenea, acesta poate fi achiziționat și pe edituradecarte.ro.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul: Reciclad’or, Catena, Carrefour, Apolodor, Tinmar Energy, Rewire Interior Design, Galeria Romană, One Club, Magnolia, Privileg și Classy Deco.
Parteneri media: www.capital.ro, www.evz.ro, www.infoactual.ro, www.infofinanciar.ro.