Lili Sandu a fost prezentă și la Gala Capital Top Femei de Succes. Aceasta a fost nominalizată la categoria emisiuni de divertisment. Aceasta a obținut Premiul pentru „Trei decenii de prezență în emisiunile de divertisment de top”.
Lili Sandu a urcat pe scena Capital
„Doamne ce recunoaștere frumoasă. Nu m-am gândit. După trei decenii de activitate este primul premiu pe care îl primesc și vă mulțumesc din suflet. Stăteam așa cumințică pe scaun și ziceam „ia uite, o fată simplă de la Tulcea. În 1995 am venit în București, eram în Pancrati cu 3.500 de alți tineri doritori să-și atingă o pasiune sau să-și urmeze pasiunea la TVR. La Școala Vedetelor, era un casting. Și uite-mă acum aici în această seară cu femeile astea superbe care au urcat pe scenă. Sinceră să fiu, haideți să le mai aplaudăm o dată pentru că pentru mine sunt o mare inspirație. În același timp, haideți să îi aplaudăm, și pe toți partenerii care sunt aici în seara aceasta pentru că pe ei nu i-a aplaudat nimeni. Spuneam că m-am dus pe aleea amintirilor.
Când am venit în București aveam un buletin și un vis. Atât. În rest nu m-a ajutat nimeni, nu m-a îndrumat nimeni. Doar dorința mea de a-mi depăși condiția și începând cu Scoala Vedetelor, cu Titus Munteanu, primul meu mentor, am căpătat această bucurie și această dorință de a fi în fața oamenilor și de a-i face să zâmbească. Sunt fericită și privilegiată să primesc acest premiu în această seară. Aș vrea să mulțumesc și altor femei care sunt în spatele unor artiști de succes, femei de succes: Romanian Artist Agency, Ana, Roxana, Oana, Alexandra, Monica, dar și producătoarei emisiunii „Vorbește Lumea”, Andreea Caranda.
Este o forță de fier. Aș vrea să dedic acest premiu emisiunii „Vorbește Lumea”. Ne puteți urmări de la 10:30 de luni până vineri și duminică de la ora 10:00. Aș vrea să dedic acest premiu partenerului meu de viață. Îți mulțumesc că ai avut răbdare, atât. Succesul pentru mine acum înseamnă să-l bag pe fiul meu la 21:30 în pat la nani. Vă mulțumesc și apreciez acest premiu”, a spus Lili Sandu în momentul decernării premiului.
Evenimentul poate fi vizionat integral pe pagina de Youtube Hai România.
Lili Sandu, în Top Capital 100 Femei de Succes
Lili Sandu este o prezență cunoscută, dar și extrem de îndrăgită de publicul din România. În prezent, aceasta prezintă alături de Bogdan Ciudoiu și Andrei Lăcătuș (Șurubel) emisiunea de divertisment „Vorbește Lumea“ de la ProTV. Cei trei pot fi urmăriți live în fiecare zi, de luni până vineri, de la 10:30 la 13:00, dar și duminica, de la ora 10:00.
Lili Sandu a avut primul contact cu televiziunea încă din anul 1995, atunci când a participat la „Școala Vedetelor“. De atunci, parcursul ei a fost doar ascendent. A cochetat și cu actoria, făcând parte din distribuția mai multor telenovele românești, dar și cu muzica. Prezentatoarea TV este o persoană extrem de determinată. Dacă ne uităm la parcursul său profesional – Lili Sandu nu a renunțat la visurile ei, indiferent de provocările de care a avut parte pe drum.
Om de TV, dar și de social media
Frumoasa prezentatoare a transmis faptul că, fiind un om care, zi de zi, este pe TV, cele mai importante proiecte sunt cele ce țin de emisiune.
„Așa că pentru mine, pe primul plan se află faptul că am reușit să fim constant lideri de audiență, ceea ce înseamnă că le-am adus celor de acasă cele mai fresh informații și mai interesanți invitați“, a transmis aceasta pentru revista Capital.
De asemenea, Lili activează și pe partea de social media, unde, alături de echipa ei, implementează diverse campanii.
„Sper ca alături de fetele din agenție să facem în continuare proiecte reușite, care să fie potrivite cu mine și oamenii care mă urmăresc“, a mai declarat prezentatoarea.
Provocări și prejudecăți în lumea mondenă
Fiind vorba de lumea mondenă și de prezența de mult timp în fața telespectatorilor, provocările nu au lipsit.
„M-am confruntat cu prejudecăți, cu situații mai dificile, dar am înțeles un lucru – dacă vrei să reușești, trebuie să muncești și să ții cont de feedback-uri, atât timp cât te ajută să te dezvolți. Atunci când sunt doar niște răutăți, e important să înveți să le lași deoparte și să mergi înainte“, a subliniat aceasta.
Cu toate că fiecare dintre cele trei domenii în care a activat – muzica, actoria și televiziunea – i-au adus provocări diferite. Despre acestea recunoaște că nu au fost ușor de depășit, Lili spune că și-a dorit să fie aici, să poată fi alături și de cei dragi de acasă.
„Când nu am simțit că mi se potrivește ceva, am plecat sau nu am acceptat să mă implic“, a continuat aceasta.
Succesul vine prin muncă, presărată cu puțin noroc
Pentru prezentatoarea TV, rețeta succesului ține de muncă, noroc, pasiune și creștere constantă.
„Practic – dacă muncești continuu, ai noroc de oameni care să te inspire și să te conducă spre proiectele potrivite, pui multă pasiune și mai muncești puțin – succesul vine“, ne-a explicat aceasta.
Și cum Lili a spus că succesul nu vine niciodată fără muncă, acest lucru reiese și din programul ei de zi cu zi. Se trezește pe la 6:30 pentru a-l pregăti pe băiețelul ei, Thomas Jay, pentru școală. După ce își pune lucrurile la punct în casă, Lili se duce la studiouri, unde se aranjează, pentru ca la 10:15 când prime;te „pasa“ de la Știri să fie gata în platou. Aceasta este în fiecare zi, de luni până vineri, pe micul ecran până la ora 13:00. După ce își termină treaba la studio, prezentatoarea se întoarce acasă și își începe rolul de mamă.
„Probabil cel mai frumos rol pe care-l poți avea în viață. Petrec timp cu fiul meu, ne jucăm, îmi iau energia și mă încarc. Iar seara, dacă mai avem timp, eu și Silviu ne facem câteva planuri ale noastre“, a declarat Lili.
Nu toate zilele sunt libere însă după emisie. În unele, mai pot apărea și alte evenimente de prezentat sau campanii care trebuie implementate. Lili Sandu a spus că este pasionată de călătorii, de creat amintiri de neuitat. De asemenea, este o persoană extrem de activă, întrucât sportul nu lipsește din rutină.
Capital Top 100 Femei de Succes
Revista Capital a organizat Gala Capital Femei de Succes pe data de 20 iunie 2024. Acest eveniment a reunit femei de succes din mai multe domenii de activitate. O parte dintre ele au fost și premiate pentru activitatea lor.
La punctele de difuzare ale presei poate fi găsit noul număr al Revistei Capital, unde se regăsesc cele 100 de Femei de Succes din România. De asemenea, aceasta poate fi achiziționată și online pe site-ul edituradecarte.ro.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul: Reciclad’or, Catena, Carrefour, Apolodor, Tinmar Energy, Rewire Interior Design, Galeria Romană, One Club, Magnolia, Privileg și Classy Deco.
Parteneri media: www.capital.ro, www.evz.ro, www.infoactual.ro, www.infofinanciar.ro.