„Primii 2 ani din viața oricărui bebeluș sunt cei mai importanți pentru sănătatea lor emoțională. Astăzi acești copii cresc în brațele unor mame de la care România își întoarce privirea atunci când este vorba să le susțină și care se deschid mai degrabă atunci când e loc de critică.

În ultimii 12 ani, LaPrimulBebe cu asta ocupă. Oferim sprijin mamelor din România atât emoțional în grupurile noastre de Facebook, unde ele pot să-și găsească soluții pentru problemele lor sau pentru necunoscutele lor, dar și informațional.

Pe platforma educațională cursuriparentale.ro, un fel de Netflix al părinților, mamele pot să vadă cursuri parentale video despre creșterea copiilor de la zero la 18 ani, pentru că și adolescența este grea”, a declarat Atena Boca, fondatoarea LaPrimulBebe, pe scena Galei Capital Femei de Succes, ediția 2024.

Nevoia mamelor de sprijin

„Atât de mare este nevoia mamelor de sprijin, încât s-au adunat în jurul nostru peste 250.000 de părinți. Împreună cu ei, oferim și altfel de suport. În campaniile umanitare am strâns până acum aproape 6 milioane de euro.

Bani cu care mamele din România au renovat și au dotat 22 de secții de spitale din toată țara. Mulțumesc că ați pus reflectorul în seara aceasta pe mamele a căror voce sunt aici pe scenă”  a adăugat Atena Boca.

În cadrul Galei Capital Femei de Succes, ediția 2024, Atena Boca, fondatoarea LaPrimulBebe, a fost premiată pentru crearea celei mai mari și active comunități online din România.

Cea mai mare și activă comunitate online din România

LaPrimulBebe este cea mai mare și activă comunitate online din România. Întregul proiect a adus împreună peste 250.000 de părinți pe paginile de Facebook și le oferă acestora răspunsuri de care au nevoie pentru a trece peste dificultățile întâmpinate cu cei mici.

„Cel mai important proiect din acest an a fost lansarea platformei de educație parentală LaPrimulBebe pe bază de membership. Este locul unde părinții copiilor între 0 și 18 ani găsesc peste 100 de cursuri de educație parentală. Viața de părinte nu este deloc ușoară.

Iar părinții au nevoie de mult sprijin și informație ca să poată rămâne emoțional aproape de copiii lor“, a declarat Atena Boca, fondatoarea LaPrimulBebe, pentru Revista Capital.

Campanii umanitare pentru dotarea maternităților

Atena ne-a povestit că părinții din comunitatea sa sunt mereu gata să se implice în campaniile umanitare, iar sumele strânse se situează în jurul valorii de 5.000.000 de euro.

„De 12 ani, părinții LaPrimulBebe modernizează și dotează maternități și spitale de copii din toată țara“, a subliniat fondatoarea comunității online.

Deși nimeni nu a crezut în proiectul său, munca i-a fost recunoscută. Atena Boca a devenit singura româncă care a câștigat o bursă de învățare din partea Facebook SUA.

„Am devenit singura româncă câștigătoare a bursei de învățare de un an. Oferită de Facebook pentru cei mai de impact 100 de lideri de comunități din lume, oamenii din business și companiile. Au înțeles magnitudinea mișcării pe care o creasem.

Ușile s-au deschis mai rapid ca niciodată. Aceasta a fost experiența vieții mele profesionale. În care am înțeles că, în spatele unei mișcări, stă un om care crede în visul său“, ne-a mai precizat Atena Boca.

Capital Top 100 Femei de Succes

În cadrul Galei Capital Femei de Succes a avut loc lansarea „Capital Top 100 Femei de Succes” Ediția 2024. Acest proiect are în vedere recunoașterea meritelor și implicării femeilor în dezvoltarea mediului economic și social din România.

Au fost premiate femei de afaceri, fondatoare ale unor companii, lideri ai instituțiilor publice, dar și personalități ale vieții artistice, din lumea sportului sau mass-media. Revista Capital dorește să omagieze realizările femeilor de succes. Care activează în diferite domenii precum economic, financiar, politic, social, management, sport și media.

Revista „Capital Top 100 Femei de Succes“ 2024 este disponibilă la toate punctele de difuzare a presei, dar și online.

Evenimentul este organizat cu sprijinul: RECICLAD’OR, CATENA, CARREFOUR, APOLODOR, TINMAR ENERGY, REWIRE INTERIOR DESIGN, GALERIA ROMANĂ, ONE CLUB, MAGNOLIA, PRIVILEG și CLASSY DECO.

Parteneri media: www.capital.ro, www.evz.ro, www.infoactual.ro, www.infofinanciar.ro.

Evenimentul poate fi vizionat integral pe pagina de Youtube Hai România.