Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a fost premiat în cadrul Galei Capital Femei de succes Ediția 2024 pentru cele peste două decenii de activitate politică onestă. Premiul a fost ridicat de către Roxana Momeu, secretar de stat în Ministerul Justiției

„Dna ministru al Justiției, Alina Ștefania Gorghiu, mulțumește organizatorilor pentru onorantă invitație adresată și pentru premiul înmânat în această seară. Este un premiu binemeritat, care încununează 20 de ani de carieră politică și în administrație publică. Și care o încurajează în continuare să lupte pentru idealurilea sale. Și, nu în ultimul rând, pentru legiferarea cotelor de gen.“, a declarat secretarul de stat Roxana Momeu, pe scena Galei Capital.

O carieră de peste două decenii

De-a lungul celor peste 20 de ani carieră politică, Alina Gorghiu a ocupat numeroase funcții. A fost consilier, deputat, senator, prima femeie președinte al Partidului Național Liberal, președinte al Senatului, iar acum este ministrul Justiției.

O carieră bogată, cu numeroase realizări. Printre cele mai recente se numără Legea de înfiinţare a Registrului traficanţilor de droguri, Legea „2 Mai“ și extinderea ordinului de protecție, care va intra în vigoare la sfârșitul lunii august. Dar și Legea care prevede obligația angajatorilor de a permite salariaților care au copii cu vârsta de până la 11 ani să lucreze de acasă cel puțin patru zile pe lună.

Justiție pentru oameni

La minister, de asemenea, s-au realizat progrese importante, spre o justiție adaptată vremurilor de azi.

„Această funcție, recunosc, rămâne una dintre cele mai mari provocări pentru mine. Mi-a oferit ocazia de a lucra cu foarte buni profesioniști. Și de a dovedi că avem o justiție adaptată vremurilor actuale, că este pentru oameni. Este serviciul care arată că suntem o țară care își respectă cetățenii.“, a subliniat ministrul Justiției.

Iar rezultatele se văd deja: digitalizarea justiției, implementarea dosarului electronic, șapte noi instanțe inaugurate de când a preluat funcția la minister, precum și investițiile care se fac continuu în sistemul penitenciar.

„Toate reflectă că accesul la justiția din România se va schimba clar în bine. Că interacțiunea inter-instituțională se îmbunătățește. La fel și relația ministerului cu justițiabilii.“, a precizat Alina Gorghiu.

Fixarea priorităților a contat mult

Evident, în atingerea acestor obiective nu au lipsit nici provocările. Pe care însă Alina Gorghiu le-a depășit prin fixarea priorităților și contribuția echipei sale de la minister. Despre care declară cu mândrie că este foarte bună.

„Instituția pe care o conduc ca ministră este o combinație între transparență, profesionalism și implicare. Și se muncește în deplin respect pentru statul de drept. Este o rețetă sănătoasă. Dar fixarea priorităților a contat mult! Și echipa. Iar cea de la Ministerul Justiției este una foarte bună. Eu cred că fiecare am avut de învățat unii de la ceilalți. Și împreună am construit lucruri sănătoase.“, a subliniat ministra Justiției.

În ceea ce privește „rețeta succesului“, ingredientele sunt simple: „Să nu ratezi oportunități! Contează să fii stăpân pe tine însuți.“, subliniază Alina Gorghiu. Care ne mărturisește însă că regretă că nu va putea petrece anul acesta mai mult timp cu copiii. „Dar știu, în același timp, că tot ceea ce fac azi în viața publică îi ajută inclusiv pe ei!“, concluzionează ministrul.

Capital Top 100 Femei de succes din România

În cadrul Galei Capital Femei de succes a avut loc și lansarea „Capital Top 100 Femei de succes din România“ Ediția 2024. Proiectul reunește personalități de seamă, femei de afaceri, în funcții de management în companii private și instituții publice, antreprenoare, personalități ale vieții artistice, din domeniul cercetării și educației, din lumea sportului și societatea civilă cu rezultate și performanțe remarcabile. „Capital Top 100 Femei de succes din România“ Ediția 2024 este disponibil la toate punctele de difuzare a presei. Dar și online, pe site-ul edituradecarte.ro.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul: RECICLAD’OR, CARREFOUR, CATENA, APOLODOR, TINMAR ENERGY, REWIRE INTERIOR DESIGN, GALERIA ROMANĂ, CLUB ONE, MAGNOLIA, PRIVILEG CATERING, CLASSY DECO EVENTS.

Partenerii media ai evenimentului au fost: www.evz.ro, www.infoactual.ro, Evenimentul Istoric, www.infofinanciar.ro și www.edituradecarte.ro.

Gala Capital Femei de succes 2024 poate fi vizionată integral pe pagina de Youtube Hai România.