GALA CAPITAL: Nominalizații categoriei – Cele mai bune companii din agricultură

În ciuda secetei din 2015, au existat jucători importanți din sectorul agricol care au reușit să înregistreste perfomanțe remarcabile. Aceștia vor fi premiați în cadrul Galei „Premiile Capital“, care se va desfășura în a doua partea lunii mai.

Anul 2015 nu a fost unul tocmai profitabil pentru agricultură. A fost un an cu secetă, cu producții mici și cu prețuri pe măsură. Dar cu toate acestea au existat companii în care au continuat să investească pentru a putea merge mai departe. Tot anul trecut, au avut loc și tranzacții importante pe anumite sectoare, care au demonstrat că afacerile românești sunt atrăgătoare pentru străini. În acest număr, sunt prezentate zece mari companii, care vor fi votate de către cititorii revistei Capital și care, în funcție de aceste voturi, vor primi statuete OSKAR.

Vă prezentăm mai jos lista celor 10 candidaţi şi motivele pentru care au fost nominalizaţi:

Agricover

Agricultura autohtonă a fost afectată în 2015, atât de scăderea producției agricole a României cu peste 30%, din cauza secetei prelungite, urmată de scăderea semnificativă a prețurilor pe piețele internaționale, cât și de o stagnare a pieței inputurilor agricole (semințe, pesticide, îngrășăminte, motorină) pentru prima dată în ultimii 10 ani. Într-o piață în scădere, Agricover Holding, unul dintre cei mai importanți jucători din agricultură, a reușit să înregistreze o cifră de afaceri de 1,19 miliarde de lei, similiară cu cea obținută în 2014 prin intermediul diviziei de agribusiness. În același timp, compania deținută de omul de afaceri Jabbar Kanani, a raportat o creștere de peste 33% a volumelor în distribuția de inputuri și investiții de peste 18 milioane de lei în abatoare și silozuri. La începutul acestui an, Agricover a anunțat că și-a modificat structura companiei, înființând Agricover Holding, nume sub care vor funcționa toate firmele din grup.

Hemp Flax

Hemp Flax, companie olandeză cu un rulaj de 1 milion de lei pe an în România, are planuri îndrăznețe. În toamna anului trecut, compania a investit 5 milioane de euro în cultivarea şi procesarea de cânepă. Reprezentanții companiei au anunțat că vor să ajungă în cinci ani la o suprafaţă cultivată de peste 2.000 de hectare, faţă de 467 de hectare cât deține firma în prezent în judeţul Alba, acolo unde este amplasată şi fabrica. Suprafața cultivată de către HempFlax este aflată în zona Sebes, Pianu și Petrești, iar investitorii preconizează o creștere a suprafeței cu aproximativ 300 de hectare de la an la an. Capacitatea de procesare a fabricii este de patru tone de tulpini pe oră, pentru a obține o asemenea producție ar fi necesară cultivarea cu cânepă a peste 5.000 de hectare. Aproximativ 90% din producţia din 2015 a fost destinată unor țări precum Germania, Olanda, Belgia şi Franţa. Hemp Flax, companie cu activitate din anul 1994, proiectează, dezvoltă și patentează utilaje specializate pentru cultivarea cânepii, în special în partea de recoltare.

Agricola Bacău

În 2015, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui, Agricola Internațional Bacău a obținut o cifră de afaceri de aproape 365 de milioane de lei, în creștere față de anul anterior cu 3,4%. Iar pentru acest an compania vrea să ajungă la afaceri de 405 milioane de lei. Dacă în primul trimestru al anului 2015, Grupul de firme Agricola înregistra o creștere a cifrei de afaceri de 2% față de 2014, după primele trei luni ale acestui an, creșterea cifrei de afaceri este de 19% față de anul trecut, ajungând la circa 165,5 milioane lei. Accelerarea ritmului de creștere este determinată de creșterea volumelor vândute și, respectiv, a cifrelor de afaceri înregistrete de companiile grupului realizează principalele categorii de produse comercializate sub brandul Agricola, respectiv: Agricola internațional – carne pasăre, Salbac – salamuri crud-uscate și specialități din carne, Europrod– semipreparate și produse ready-meals din carne și vegetale. Totodată, Agricola Bacău s-a implicat și în înregistrarea la nivel european a „Salamului de Sibiu“ ca produs de Indicație Geografică Protejată (IGP).

Albalact

La începutul acestui an, re­pre­zentanții Albalact au anunțat că grupul francez Lactalis va prelua 70,3% din pachetul de acțiuni al producătorului de lactate. Pentru unii decizia a fost de bun augur. Astfel, familia Ciurtin (prin intermediul firmelor Crisware Hodings Limited și Croniar Holdings Limited) și Ion Florescu (prin fondul de investiţii Reconstruction Capital II), care dețineau împreună 70,3% din participațiile companiei, vor încasa în urma finalizării acestei tranzacții în jur de 46 de milioane euro, potrivit unui preț pe acțiune de 0,4543 lei, dat ca exemplu de Albalact, într-un comunicat de presă remis către Bursa de Valori București. În urma preluării, Lactalis va ajunge să se lupte cu branduri mari din industrie, precum Danone sau Napolact, dar nu ar trebuie să-și facă probleme având în vedere că firma înființată de familia Ciurtin este numărul unu pe piață. Veniturile nete ale grupului Albalact au crescut anul trecut cu 8,9%, de la 408 milioane de lei în 2014 la 444 milioane de lei în 2015. Profitul net obținut de grupul de companii Albalact în 2015 se ridică la 12,6 milioane de lei, semnificativ mai mare decât profitul net înregistrat în anul 2014, reiese din raportările financiare ale companiei.

Halewood Wines & Spirits

Un reprezentant de seamă din sectorul viticol, Cramele Halewood, care și-a schimbat denumirea în Halewood Wines & Spirits, reușește să se descurce într-o piață în dezvoltare. De-a lungul ultimilor ani, cifra de afaceri a companiei a rămas în jurul cifrei de 10 milioane de euro. În anul 2015, firma a obținut afaceri de 9,5 milioane de euro, iar pentru anul acesta este estimată o creștere a cifrei de afaceri la 10,5 milioane de euro. Scopul principal al companiei fiind creșterea valorii și nu neapărat a volumelor. Vânzările din retail ale Halewood Wines & Spirits au crescut cu 15% anul trecut, în condițiile în care business-ul a rămas constant, iar recolta din 2015 a fost cu 25% mai bogată decât în anul precedent. Halewood Wines & Spirits a fost fondată de John Halewood când a cumpărat în 1997 o cramă în România. Astăzi, crama a ajuns să producă 2.500 de tone de struguri în viile proprii din cele 350 de hectare deţinute în Sebeş, Dealu Mare şi Murfatlar. Așa a devenit Halewood un jucător important pe piaţa internă, precum și cel mai mare exportator de vinuri din România.

AgroConcept

AgroConcept, companie care a intrat în 2016 pe piața agricolă din România, este un important importator și distribuitor exclusiv al New Holland Agriculture în România. În această primăvară compania și-a inaugurat sediul central din Șindrilița, pentru a fi mai aproape de partenerii săi. La 6 luni de la semnarea parteneriatului de distribuție exclusivă a produselor New Holland Agriculture, AgroConcept a anunțat că va depune eforturi semnificative pentru îndeplinirea obiectivului de a deveni unul dintre cei mai importanți jucători din industria agricolă locală. Astfel, compania a pus bazele unei echipe profesioniste de consultanți de vânzări și asistență post-vânzare și a deschis șase puncte regionale de vânzare și service deja operaționale în Călărași, Giurgiu, Timișoara, Craiova, Constanța și sediul central inaugurat în Șindrilița.

Cerealcom Dolj

Grupul Cerealcom reprezintă o afacere de familie de succes din România, atingând venituri de peste 100 de milioane de euro și un profit de aproape câteva milioane de euro, anual. Grupul cuprinde patru companii care operează în partea de Sud Vest a României, acoperind cultivarea și comercializarea cerealelor, a plantelor oleaginoase atât pe piata românească cât și internațională, în tari precum Grecia, Italia, Germania, Cipru, Spania, Turcia, Egipt și Libia. Business-ul este deținut de omul de afaceri Mihai Anghel. Grupul Cerealcom deține în prezent un parc de utilaje moderne: de la semănători până la tractoare și remorci. Începând cu anul 2011, compania a investit 15 milioane de euro în utilaje agricole de mare capacitate și într-un sistem de înaltă tehnologie cu ajutorul căruia monitorizează productivitatea.

Brise Group

Brise Group, unul dintre cei mai importanţi traderi de materii prime agricole din România, este deţinut de omul de afaceri Cătălin Marius Bucur. În 2015, prorietarul Brise a preluat controlul asupra pachetului majoritar de acțiuni al firmei Granex din Constanța, un business cu încasări de 16 milioane de euro anual, unde deținea 49%. Compania Brise Group a fost înfiinţată în 2001, iar astăzi şi-a dezvoltat  activităţile în achiziţionarea şi comercializarea cerealelor, a seminţelor de cereale sau plantelor tehnice şi furajere. Totodată, traderul transportă cereale şi mai asigură servicii de depozitare a cerealelor în silozuri. Brise Group a reuşit să se extindă atât de mult, încât deţine silozuri în toată ţara cu o capacitate de depozitare de aproape 180.000 de tone. Omul de afaceri din Constanţa a ajuns la un business de 260 de milioane de euro şi un profit de peste un milion de euro, anual.

Transavia

Cu venituri anuale de peste 100 de milioane de euro anual, Transavia este unul dintre cei mai importanți producători de carne de păsăre. Transavia este o companie cu capital 100% românesc inființată în anul 1991. În cei 25 de ani de activitate, compania a crescut constant prin inovație și investiții permanente, ajungând astăzi la un business de dimensiuni impresionante și în topul celor mai valoroase companii din România. În prezent,  Transavia produce peste 60.000 de tone de carne de pasăre anual, în fermele proprii de creștere aflate în 7 județe ale țării – Alba, Cluj, Sibiu, Brașov, Harghita, Caraș-Severin și Timiș. Produsele Transavia sunt prezente în majoritatea lanțurilor de retail modern prin bradurile Fragedo și Papane, iar 15% la sută din producția anuală a companiei merge pe piața de export, în mai multe țări europene, precum Maria Britanie, Franța, Spania, Croația și Bulgaria. Pe lângă fermele de creștere a păsărilor, Transavia deține două stații de incubație, o fabrică de nutrețuri combinate, trei abatoare performante de industrializare a cărnii, o fabrică nouă de procesare a cărnii, precum și patru ferme vegetale.

Smithfield

Smithfield Prod este o societate comercială românească, ce deține în prezent cel mai modern abator din România, cu o capacitate de abatorizare de 600 de capete pe oră. Sediul Smithfield este în Timișoara, pe platforma Abatorului Freidorf, unde se produce în sistem integrat atât carne proaspată, cât și semi-procesată de porc, sub brandul Comtim. Firma Comtim Group a fost un combinat agricol din Timişoara care era cel mai mare producător industrial de carne de porc din România. De asemenea Comtim era şi cel mai mare combinat de prelucrare a cărnii de porc din sud-estul Europei, iar în 1989 aici lucrau 15.000 de oameni. Societatea a fost fondată în anul 1967. În 1999, Comtim a intrat în procedură de faliment. Începând cu luna octombrie 2004, ca urmare a preluării de către grupul american Smithfield Foods, Comtim Group şi-a schimbat denumirea în Smithfield. Compania a ajuns la un rulaj de 800 de milioane de lei anual.

Celelalte categorii: