"Sănătatea" unui mediu de afaceri poate fi citită în ușor în felul în care se dezvoltă companiile. Astăzi, foarte mulți dintre cei care au fabrici mari, în care produc diverse produse, au crescut și datorită modului în care au abordat exportul. Indiferent din ce unghi sunt priviți investitorii în aceste fabrici și indiferent de domeniul în care se dezvoltă – componente auto, mobilier, construcții sau software şi servicii IT – un lucru este clar: majoritatea exportă de zeci de milioane de euro. Revista Capital vă prezintă zece dintre cele mai sonore companii din industrie, care vor avea ceva de spus la evenimentul organizat de revista Capital în a doua parte a lunii mai. Și cititorii vor avea un rol important în stabilirea câștigătorilor, în perioada următoare vom crea un sistem de vot, prin care dumneavoastră veți putea decide companiile care vor primi statuete oskar.
Vă prezentăm mai jos lista celor 10 candidaţi şi motivele pentru care au fost nominalizaţi:
Automobile Dacia
Producătorul autohton Automobile Dacia se află într-un moment fast. Anul trecut vânzările totale ale mărcii Dacia la nivel mondial au fost de 550.920 de unități, cu 7,7% mai mult față de volumul atins în 2014. Din totalul acestora, 339.204 au fost fabricate în uzina de la Mioveni aflată în plin proces de automatizare. Singurul punct în care activitatea de la Automobile Dacia a înregistrat în 2015 un recul a fost exportul. Acesta a scăzut cu 1,3% până la 307.334 de unități. Pe lângă vânzările în creștere de pe piața din România, unde anul trecut au fost comercializate, conform APIA, 36.946 de vehicule, demn de luat în seamă este însă succesul mărcii pe piețele externe. Micul SUV Duster se află pe locul patru în clasamentul european al unei clase în care se află modele precum Renault Captur, Opel Mokka sau Peugeot 2008. În Franța, Dacia a comercializat anul trecut peste 100.000 de unități, iar în Spania mai bine de 55.000 de unități. Deși în 2016 nu sunt așteptate noutăți importante în gama Dacia, oficialii companiei consideră că vânzările se vor menține la nivelul din 2015.
Rompetrol Rafinare
Rompetrol Rafinare a pus capăt deceniului cu raportări negative și a intrat în zodia profitului. Compania petrolieră care deţine Petromidia, cea mai mare şi modernă rafinărie din România, a încheiat anul trecut cu un rezultat net de 62 de milioane de dolari, marcând astfel trecerea pe profit, ceea ce poate fi considerat un record istoric al ultimului deceniu. Acest rezultat se datorează investițiilor de retehnologizare și modernizare de peste 1,4 miliarde de dolari realizate din 2007 de unicul actionar – KazMunayGas Kazahstan, îmbunătățirilor permanente și, nu în ultimul rând, a locației geografice extrem de avantajoase a rafinăriei Petromidia. Rompetrol Rafinare cuprinde activitatea rafinăriilor Petromidia și Vega, a diviziei de petrochimie, dar si a segmentului de distribuție a carburanților Rompetrol în România. Compania este cel mai mare exportator de produse petroliere și al doilea la nivel național după valoarea acestora. Un alt record înregistrat anul trecut de Petromidia, care asigură 40% din capacitatea de rafinare a României, este cel referitor la cantitățile zilnice de materii prime prelucrate (15.200 tone/zi). Astfel, rafinăria de la malul Mării Negre a prelucrat în 2015 circa 4,95 milioane tone de materie primă, iar pentru acest an și-a propus atingerea unui nivel de 5,35 milione tone de materii prime (4,82 milioane tone țiței).
Continental
Grupul german Continental, cel mai mare producător de componente auto din România, cu afaceri anuale de circa două miliarde de euro are în prezent peste 16.500 de angajaţi. Conform companiei, numărul acestora se va majora în 2016 cu încă 1.000 de persoane. Tot în 2015, Continental a investit în România, conform directorul general Christian von Albrichsfeld, 130 de milioane de euro pentru tehnologii de vârf și software menite să ajute inginerii companiei să dezvolte conceptul de conducere autonomă. De asemenea, anul trecut la uzina de anvelope din Timișoara a Continental a fost finalizată o investiție de 10,5 milioane de euro pentru un sistem de reducere a mirosurilor emanate în procesul de producţie. Grupul are în România nu mai puțin de cinci unități de producție la Braşov, Carei, Nădab, Sibiu și Timişoara, şi patru centre de cercetare şi dezvoltare în Timişoara, Sibiu, Iaşi şi Braşov.
IRUM SA
Este unul dintre puținii producători de tractoare și utilaje agricole din România care s-a dezvoltat de la an la an. Salvată de la faliment în urmă cu 18 ani, IRUM SA Reghin a ajuns să producă anual 500 de tractoare agricole care sunt comercializate atât pe piața locală cât și în afara granițelor. Uzina de la Reghin a obținut rezultate remarcabile și anul trecut datorită investițiilor realizate, după ce în 2014 cifra de afaceri s-a majorat cu aproximativ o treime. Cea mai importantă realizare din 2015 a IRUM Reghin o reprezintă inaugurarea centrului de cercetare și dezvoltare, o investiție de peste 12 milioane de lei, prin care s-au creat noi locuri de muncă pentru specialiști. Mai mult, IRUM a înregistrat deja la OSIM patru cereri de brevete și invenții, ceea ce arată că industria românească de profil poate avea un viitor frumos. Deja, compania din județul Mureș a reușit perfomanță de a fabrica un tractor 100% românesc.
Siniat
Producătorul de soluţii bazate pe gips-carton Siniat, parte a grupului belgian Etex, a inaugurat în octombrie anul trecut o nouă fabrică la Turceni, în urma unei investiţii de 50 mil. euro, susţinută din fonduri proprii. Noua unitate de producţie a fost construită de firma sibiană Con-A pe un teren de 32 de hectare, din care ocupă 10 hectare, şi are o capacitate de 27 de milioane de metri pătraţi de gips-carton pe an. În noua fabrica de la Turceni lucrează peste 80 de muncitori. Siniat a ajuns anul trecut la un acord cu Complexul Energetic Turceni pentru furnizarea materiei prime necesare fabricii. Ca urmare a deschiderii noii facilităţi de producţie, belgienii au oprit în luna februarie a acestui an activitatea fabricii din Bucureşti şi a carierei din Nucşoara. Producătorul mai deţine o fabrică de ipsos în localitatea Aghireşu din judeţul Cluj.
Cemacon
Cemacon a încheiat anul 2015 cu vânzări cu 26% mai mari faţă de 2014, profit operaţional în creştere cu 27% faţă de anul anterior, o cifră de afaceri de 67,9 milioane de lei, în creştere cu 24% faţă de 2014 şi profit net de peste 13 milioane de lei. Rezultatele bune au avut la bază majorarea capacităţii de producţie prin redeschiderea fabricii de la Zalău, politica de vânzare ţintită către distribuitori şi clienţii mici şi mijlocii, împreună cu abordarea clienţilor din zona rurală şi finalizarea procesului de restructurare financiară demarat în 2010. În luna martie 2015, prin semnarea noilor contracte de credit care au restructurat datoria de peste 33 milioane euro, şi apoi, în septembrie, prin conversia din datorie în acţiuni a peste 13 milioane euro, producătorul de cărămizi Cemacom a finalizat prima restructurare de anvergură a unei datorii bancare în afara insolvenţei din România.
Chimcomplex SA
Cu o experiență de peste 60 de ani în industria chimică, Chimcomplex SA Borzești este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața produselor clorosodice din România și din Europa de Est. De la privatizare până în prezent, compania a realizat investiții în valoare de peste 70 milioane de euro care au contribuit la optimizarea costurilor de producție și la dezvoltarea afacerilor. Astfel, Chimcomplex a realizat în anul 2015 o cifră de afaceri de 193 milioane lei, în creștere cu 4% față de anul anterior, și un profit istoric de aproape 13 milioane de lei, în creștere cu peste 300% față de anul 2014. Un alt detaliu important, vânzarile companiei sunt destinate în principal pieței externe, care a contribuit cu 58% la realizarea cifrei de afaceri în anul 2015. Recent, conducerea societății din Onești, membră a Grupului Serviciile Comerciale Române, și-a reanunțat intenția de a-și dezvolta businessul prin înființarea Companiei Naționale de Chimie, alături de Oltchim. “Aceasta este soluția românească pentru industria chimica națională“, conform conducerii și acționarului majoritar al Chimcomplex.
Oracle România
Cu peste 3.000 de anjagaţi, Oracle România este cel mai mare angajator din industria de software şi servicii IT din ţara noastră. Aproximativ jumătate dintre angajaţi sunt implicaţi în departamente tehnice, iar cealaltă jumătate lucrează pe proiecte non-tehnice în departamente precum: back-office, consolidare financiară, social media. Compania şi-a diversificat în ultimii ani portofoliul de produse atât prin soluţii dezvoltate intern, cât şi datorită achiziţiilor pe care compania le face la nivel global. Oracle România a primit anul trecut titlul de “Cel mai dorit angajator“. Această recunoaștere a fost acordată companiei pentru al treilea an consecutiv. Oracle este cea mai mare companie de IT din România, cu afaceri de 703 milioane de lei şi un profit net de 9 milioane de lei în 2014, conform Ministerului de Finanţe.
Plimob
Cu o istorie de 116 ani, producătorul de mobilă Plimob s-a menținut, de-a lungul timpului, în topul celor mai mari jucători din industria de profil. În 2014, compania controlată de Vasile Godja aproape că și-a dublat profitul net, până la circa 4,48 milioane de euro, în timp ce afacerile s-au situat în jurul valorii de 40,9 milioane de euro. Pe platforma unde este situată fabrica din Sighetu Marmației a fost înființat, în anul 1886, un atelier de producție. Așadar, povestea din jurul acestei afaceri este mult mai veche decât pare la prima vedere, conturată într-o piață cu multe afaceri cu capital 100% românesc. Compania se află în „Top 5 cei mai mari producători de mobilă din România“, fiind, în același timp, și furnizor important pentru Ikea. Totodată, Plimob se află și pe lista primilor 12 exportatori din industria de mobilier. Cel puțin așa arată datele Institului Național de Statistică.
Artifex
Lucrează pentru nume mari din industria modei și duce la export tot ce produce la Focșani. Producătorul de textile Artifex își pune amprenta pe branduri precum Hugo Boss, COS, Lacoste Premium și Massimo Dutti. Reprezentanții companiei au anunțat anul trecut că vor continua să se dezvolte și să angajeze până la 200 de persoane, datorită, în primul rând, cererilor mari din partea clienților. De altfel, Focșani reprezintă un important centru de producție de textile, care s-a dezvoltat foarte mult după 1990. Mai mult, Vrancea este văzută ca „o fabrică de haină“ pentru Europa Occidentală, peste 10.000 de angajați fiind în acest domeniu. În acest mediu, Artifex a estimat o cifră de afaceri de 150 de milioane de lei (aproximativ 34 de milioane de euro), cu o creștere de 25% peste valoarea din 2014 şi de circa două ori mai mare decât în 2010. Cu mențiunea că în 2010 compania a intrat în portofoliul elveţienilor de la Akris.
Celelalte categorii: