Echipa Capital a lansat un proiect special care adună la un loc cele mai de succes femei din România, respectiv Revista Top 100 Femei de succes. În cadrul evenimentului de miercuri, ”Gala Capital-Top 100 femei de succes”, a participat și ministrul Justiției, Ana Birchall.
Ana Birchall a fost cea care a înmânat premiul pentru „Cea mai puternică femeie CEO” Elisabetei Moraru, CEO-ul Google România. La finalul evenimentului ministrul Justiției a transmis un mesaj special, pe o rețea de socializare.
„Am fost onorată să particip la ”Gala Capital – Top 100 femei de succes”, ediția 2019, un eveniment care a devenit deja un reper important în peisajul media din România. Cu această ocazie, am transmis mesajul Guvernului și al doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă în fața unora dintre cele mai puternice femei din România. Am transmis felicitări tuturor femeilor-antreprenor pentru forța și tenacitatea de care dau dovadă zi de zi, dar şi pentru altruismul și generozitatea care le-au determinat să lupte, nu doar pentru propriile proiecte și idealuri, ci şi pentru colegele şi colegii lor, pentru angajaţii pe care îi reprezintă şi pentru că acesta este exemplul pe care trebuie să îl lăsăm generaţiilor următoare. Guvernul Dăncilă crede în egalitatea de gen și promovarea prin muncă și competențe. Atât femeile, cât și bărbații, au nevoie, pe lângă o temeinică pregătire profesională, de încredere, perseverență și de un set solid de valori etice și morale. Fiecare cetățean are dreptul la oportunități de dezvoltare și un context favorabil pentru a-și pune în valoare calitățile profesionale, pentru a începe să construiască o afacere sau pentru a promova mai departe în funcții de conducere. Am felicitat organizatorii pentru implicare și am reafirmat că Guvernul României va fi mereu un partener deschis către dialog în relația cu femeile-antreprenor şi nu numai”, a scris Ana Birchall pe facebook.
Organizarea Galei Capital TOP 100 Femei de Succes a fost posibilă cu ajutorul partenerilor noștri: UP România, Cristim, Garanti Bank, Zarea, Face Convention Center, Sixt, Conaf, Galeria Romană, Aura Natural Gold Water, Buchete.ro și Roserry.