„Sunt foarte fericită să mă aflu în această seară la gala Capital. Țin să mulțumesc Capital pentru această invitație și felicitări tuturor femeilor din această seară care au fost nominalizate. Aceste premii pe care eu le-am câștigat în acest an au fost dobândite prin foarte multă muncă. Eu de la vârsta de 4 ani, am început cu sportul și până în prezent activez. Țin să vă corectez, sunt triplă campioană europeană și vicecampioană mondială. Vă mulțumesc”, a declarat Raluca Velea în momentul premierii în cadrul Galei Capital Top 100 Femei de Succes din România.
Întregul moment în care Raluca Velea a urcat pe scenă pentru a primi premiul în cadrul Galei Capital Top 100 Femei de Succes poate fi urmărit aici.
Raluca Velea a pus România pe harta internațională a fitness-ului
Raluca Velea face parte din lotul național de culturism și fitness al României. Aceasta este vicecampioană mondială la fitness. La Campionatul Mondial din Coreea de Sud, tânăra a obținut două medalii, reușind să se claseze pe locul al doilea la categoria Artistic Fitness Junioare și pe locul III la Artistic Fitness Senioare. De asemenea, ea a devenit dublă campioană europeană.
Raluca Velea a declarat pentru revista Capital că a fost desemnată la începutul anului cel mai bun sportiv în 2022 de Federația Română de Culturism și Fitness, la doar 16 ani. Precizează că a avut toată susținerea și sprijinul Federației încă de când a fost inclusă în lot, echipa fiind unită și puternică, caracterizată de disciplină și seriozitate.
Anul 2022 a fost marcat de încheierea mai multor contracte de colaborare cu diferite branduri naționale și internaționale de articole sportive și suplimente, pe lângă premiile ce nu au fost ușor de obținut. „Categoria de senioare este una foarte grea, deoarece concurentele pot avea orice vârstă”, a spus Raluca în contextul participării în competițiile mondiale și europene la această categorie.
La o vârstă destul de fragedă, Raluca a reușit să urce pe cele mai înalte podiumuri ale lumii în ceea ce privește fitness-ul. Succesul vine doar prin dorință și foarte multă muncă, seriozitate si disciplină, iar tânăra știe cel mai bine acest lucru. „Programul meu zilnic este unul foarte încărcat cu studii și două antrenamente pe zi de fitness și gimnastică, fiecare a câte minimum 2 ore”, a transmis Raluca.
Provocările au apărut și ele în cariera tinerei. Aceasta a spus că cele mai complicate situații au fost cele când a suferit diferite accidentări și a trebuie să participe în această stare la competiții. „La Campionatul Mondial de Fitness, am participat cu o durere puternică la coastă, care îmi tăia respirația, dar nu m-am oprit și am dat tot ce-a fost mai bun pe scenă”, a declarat Raluca Velea pentru Capital.
Femeile de succes din România, premiate de către Capital
Gala Capital Top 100 de Femei de Succes, eveniment ce a fost difuzat live pe pagina de Facebook Capital România, dar și pe canalul de Youtube HAI România. Au fost premiate femeile lider ale României. Aceste este un eveniment organizat anual de către revista Capital.
Femeilor le sunt recunoscute prin intermediul acestui eveniment meritele și implicarea acestora în dezvoltarea mediului economic, social, cultural, sportiv sau administrativ din România.
În cadrul evenimentului au existat premii pentru fiecare categorie, dar și premii speciale acordate femeilor de succes de la noi din țară.
Revista Capital Top 100 Femei de Succes va fi disponibilă din 23 iunie la punctele de difuzare a presei și online pe www.edituradecarte.ro.