Anul acesta, gala s-a desfășurat sub motto-ul: Companii de Elită. Gazda evenimntului a fost omul de televiziune Constantin Opriș.
În cadrul galei au fost premiate primele 3 cele mai performante companii, din cele 10 categorii propuse. Iată lista complet a premiaților:
CATEGORIA TELECOMUNICAȚII
Industria de IT și telecomunicații din România se numără printre cele mai dinamice din ultimii ani. În ultimii cinci ani a crescut cu o medie de 17% anual, de trei ori mai mare decât media cu care a crescut economia României și a ajuns la peste 220.000 de angajați.
Premiile au fost înmânate de Marius Viorel Poșa, Subsecretar de Stat în cadrul Ministerului Cercetării, Dezvoltării, Inovării și Digitalizării.
Premiații categoriei sunt:
RCS&RDS – Cel mai puternic grup românesc din telecomunicații
Orange – Liderul de piață al industriei telecomunicațiilor
Vodafone – Liderul transformării digitale și tehnologice din industria telecomunicațiilor
CATEGORIA INDUSTRIA FARMACEUTICĂ
Industria farmaceutică din România este una a excelenței. Avem mai multe grupuri puternice de companii, atât autohtone cât și străine, care se luptă pentru o piață în creștere.
La această categorie, premiile au fost înmânate dedr Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila
Premiații categoriei:
A&D Pharma – Cele mai mari vânzări din industria farmaceutică
Fildas Catena – Cea mai rentabilă companie din industria farmaceutică
Help Net – Cea mai mare creștere procentuală a cifrei de afaceri din industria farmaceutică
CATEGORIA LOGISTICĂ
Segmentul de logistică este nu numai coloana vertebrală a globalizării, ci și a economiei în sine. Pentru unii, însă, criza a fost oportunitate pentru diverse companii agile din industrie.
Premiile au fost înmânate de directorul de comunicare al Niro Investment Group, Valetin Macovescu.
Premiații categoriei:
Poșta Română – Siguranță și stabilitate socială în vremuri de criză
Internațional Alexander Holding – Dezvoltarea companiei către piața de comerț electronic
Aquila – Cea mai mare creștere din industria logisticii în vreme de criză
CATEGORIA RETAIL
Comerțul este o latură a economiei care a crescut constant în ultimii ani. După energie și industria auto, retailul este domeniul în care se înregistrează cele mai mari cifre de afaceri, dar și profituri în sume absolute.
Cristian Vasilcoiu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, a înmânat premiile.
Premiații categoriei:
Carrefour – Cel mai puternic brand propriu din retailul românesc
Kaufland – Cel mai mare investitor din retailul românesc
Dedeman – Cea mai profitabilă companie din retail
CATEGORIA INDUSTRIE
Industria românească suferă din cauza crizei energetice și a materiilor prime și tranziția către sursele regenerabile de energie. Cu toate acestea există companii care încă reușesc să facă performanță în acest segment economic.
Premiile le-a înmânat Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al Miniserului Transporturilor
Premiații categoriei:
Chimcomplex – Cel mai performant jucător din industria chimică
Liberty Galați – Cea mai mare producție de oțel din ultimul deceniu
Tenaris Silcotub – Cea mai mare cifră de afaceri din istoria companiei
CATEGORIA BĂNCI ȘI ASIGURĂRI
Sistemul bancar este un domeniu vital pentru funcționarea economiei și pentru demararea de noi afaceri. Fără finanțare, orice idee, oricât de inspirată economic ar fi, nu ar putea fi pusă în practică.
Premiile au fost înmânate de Marius Ștefănescu, președintele Patronatului Forței de Muncă Străine.
Premiații au fost:
Banca Transilvania – Cea mai performantă bancă românească
BCR – Servicii digitale și tehnologice de performanță
BRD Groupe Societe Generale- Lider în materie de finanțare verde în România
CATEGORIA CONSTRUCȚII
Industria construcțiilor a fost singura care a avut un aport pozitiv la formarea produsului intern brut al României din anul 2021. Un domeniu aflat în plină expansiune, construcțiile s-au confruntat cu criză după criză: forța de muncă, prețurile combustibililor, problemele din lanțurile de distribuție și logistică, dar și criza materialelor de construcții.
Premiile au fost înmânate de Cristian Pistol, Directorul Compania Naționale De Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Premiații:
Holcim – Liderul tranziției sustenabile din industria construcțiilor
Construcții Erbașu – Cel mai mare constructor cu capital integral românesc
Bilka – Cea mai spectaculoasă creștere a cifrei de afaceri din construcții
CATEGORIA ENERGIE
2021 a fost anul de glorie al companiilor energetice, iar după cum arată piața la momentul actual, dar și rapoartele publice ale jucătorilor, 2022 o să fie un an și mai bun.
Premiile categoriei Energie au fost înmânate de Andrei Baciu, Secretar de Stat în Ministerul Sănătății.
Rompetrol – Reziliență și performanță în vremuri de criză energetică
OMV Petrom – Cel mai puternic grup din economia românească
Hidroelectrica – Cea mai mare rată a profitabilității din economie
CATEGORIA AGRICULTURĂ și INDUSTRIE ALIMENTARĂ
Problema crizei alimentare globale a devenit realitate după începerea războiului din Ucraina. În aceste condiții domeniul agriculturii devine unul de importanță strategică în arhitectură economică a României.
Premiile au fost înmânate de Nicu Vasile, Președinte al Ligii Asociaților Producătorilor Agricoli din România – LAPAR
Premianții categoriei
Romsilva- Excelență în domeniul agriculturii
Ameropa Grains – Cel mai mare trader de cereale din regiunea Dunării
Cargill – Creștere cu 37% a cifrei de afaceri în numai un an
CATEGORIA INDUSTRIA AUTO
Pandemia și contextul războiului din Ucraina au pus, în unele cazuri, o piedică asupra dezvoltării operațiunilor jucătorilor din industria auto locală. Totuși, mulți dintre ei au prosperat.
Premiile au fost înmânate de Florin Spătaru, Ministrul Economiei.
Câștigătorii categoriei Industrie auto:
Dacia Renault – Poziţia excelentă pe podiumul european al vânzărilor de mașini
Ford Otosan Craiova- Orientarea fabricii din Craiova către producția de mașini electrice
Daimler – Cele mai performante fabrici de componente auto
Seara s-a încheiat cu o cină festivă.
Gala Capital Companii de Elită a fost realizată cu sprijinul partenerilor: Niro Investment Group, Philip Morris România, Catena, Carrefour, Cris-Tim, Cargo Partner, Garanti BBVA, Romgaz, Davidoff Cafe, Reciclad’OR, Casa de Lemn Bernard, Rewire Interior Design și One Club.