În cadrul Galei Capital Companii de elită, Dr. Max România a primit premiul pentru ”Investiții și dezvoltare accelerată”.
“Mulțumim revistei Capital pentru organizarea acestui eveniment de excepție și ne bucurăm să fim a doua oară consecutiv pe scenă. Acest rezultat se datorează efortului întregii echipe Dr Max România și, bineînțeles, profesioniștilor din cadrul companiei noastre. Dar și partenerilor de încredere pe care îi avem și cărora le mulțumim pentru parteneriatul pe termen lung pe care îl avem cu ei. Valorile care ne caracterizează și ne ghidează în acțiunile pe care le întreprindem sunt grijă, responsabilitate și orientare către pacient. Și ne menținem promisiunea de a veni în sprijinul pacienților astăzi, dar și în viitor”, a declarat Nicoleta Popescu, Head of internal communication Dr. Max România, pe scena Galei Top Companii de elită.
8,6 miliarde de lei cifră de afaceri
Dr. Max România estimează pentru 2023 o cifră de afaceri consolidată de aproximativ 8,6 miliarde lei.
Investițiile companiei sunt orientate către nevoile pacienților în zona de farmacii și către dezvoltarea infrastructurii de logistică și IT în zona de distribuție. Dr. Max România dezvoltă constant serviciile oferite și eficientizează modul de lucru pe care îl are cu partenerii noștri. Din punct de vedere al investițiilor, compania finalizarea anul 2023 cu investiții de aproximativ 400 milioane de lei.
În ceea ce privește anul 2024, ținând cont de situația generală din țară și de introducerea taxei de 1% pe cifra de afaceri anunțată de autorități, în acest moment, are loc o revizuire în jos, în mod consistent, a bugetului de investiții gândit inițial pentru anul viitor.
Proiecte ample de investiții
Pentru a oferi clienților Dr. Max România aceleași servicii de calitate, dar mult mai rapid, printre principalele proiecte ale anului se numără: relocarea depozitului de aproximativ 6.000 mp de la Craiova, finalizarea Centrului Logistic Național, care are o suprafață de 35.000 mp și în care a fost făcută o investiție de peste 40 milioane de euro, deschiderea unui număr de peste 14 Hiper-farmacii Dr. Max și preluarea operațiunilor de retail și distribuție ale grupului Gedeon Richter România.
Totodată, compania investește în construcția brandului Dr. Max prin campanii de marketing, în digitalizarea lanțului de farmacii, dar și în upgrade-ul tehnologic al întregului business.
Nu în ultimul rând, Dr. Max România continuă să investească în proprii angajați, atât prin programe specifice de training, cât și direct prin creșterea consistentă a salariilor, împărțind astfel succesul companiei cu cei care îl generează.
Începând din data de 20 octombrie, revista Capital Top 300 companii este disponibilă la punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul edituradecarte.ro. Publicația include articole pe subiecte de actualitate, precum și informații despre cele mai importante companii din România.