Revista Capital a organizat pe data de 18 octombrie 2023 Gala Companii de Elită. În cadrul acesteia au fost premiate cele mai importante companii din România, având în vedere rezultatele obținute în 2022. Printre cei premiați s-a aflat și compania Siemens Healthineers.
Dr Claudia Oanea, Managing Director Siemens Healthineers Romania a ridicat premiul și a declarat: ”Claudia Oanea este numele meu, mulțumesc tare mult. Deși nu este despre mine, este despre compania care este lider mondial la acest moment în zona noastră de reprezentare pe piață.
În egală măsură am reușit să o transpună și în România și suntem lideri pe piața, noi nu ne dorim altceva decât acces la sănătate de pe acest mapamond. În această seară urmărim companiile care au fost înainte, m-am simțit cu fiecare foarte mândră pentru că în decursul celor 23 de ani de activitate ca medic am fost parte din echipele care au supervizat fie prin contractele de medicină a muncii, fie prin contractele cu Dacia, fie de la Holcim.
Și îmi dau seama că dacă ne uităm la cuvântul elită înseamnă toți oamenii de aici, toți oamenii din România sau toți oamenii de pe mapamond, pentru că elita înseamnă oameni”.
Cine este Siemens Healthineers
Siemens Healthineers AG este pionierul inovațiilor în domeniul asistenței medicale. Pentru toată lumea. Oriunde.
În calitatea sa de companie lider de piață în domeniul tehnologiei medicale, Siemens Healthineers și companiile sale regionale își dezvoltă în mod continuu portofoliul de produse și servicii cu aplicații susținute de AI și oferte digitale care joacă un rol din ce în ce mai important pentru generația următoare de tehnologie medicală. Aceste aplicații noi vor consolida bazele companiei în domeniul diagnosticării in vitro, terapiei ghidate prin imagine, diagnosticării in vivo și terapiei inovatoare împotriva cancerului.
Siemens Healthineers oferă, de asemenea, o gamă de servicii și soluții pentru îmbunătățirea capacității furnizorilor de asistență medicală de a oferi îngrijire eficientă, de înaltă calitate.
În exercițiul fiscal 2022, care s-a încheiat la 30 septembrie 2022, , care are aproximativ 69.500 de angajați în întreaga lume, a generat venituri de aproximativ 21,7 miliarde EUR, cu o valoare ajustată a veniturilor înainte de dobânzi și taxe (EBIT) de aproximativ 3,7 miliarde.
Despre Dr Claudia Oanea
Cu pregătire medicală și 20 de ani de activitate în domeniul sănătății, atât în sectorul farmaceutic, cât și în cel al serviciilor medicale, Dr. Claudia Oanea are o experiență solidă în management strategic, operațional și organizațional, dar și în procese de due diligence, achiziții de companii și integrarea acestora, procese de joint venture, management al performanței și schimbării.
A preluat conducerea Siemens Healthineers Romania în luna ianuarie 2022. Anterior, a ocupat funcții de conducere, atât în business development, cât și în operațiuni și strategie în companii mari din domeniul sănătății.
Topul 300 de Companii realizat de revista Capital va fi disponibil la toate punctele de difuzare ale presei, dar și online pe site-ul www.edituradecarte.ro începând cu data de 20 octombrie. În cadrul suplimentului pot fi găsite atât subiecte de actualitate, dar și informații despre cele mai importante companii din țară.