Gala Capital Excelență în Management a premiat, miercuri, 26 aprilie, cei mai importanți 100 de manageri ai României de anul trecut pentru performanțele deosebite din 2022. La categoria CEO a câștigat Adrian Homan, directorul Construcții SA și Technic Technostrade.
„Vă mulțumesc că sunt alături de dumneavoastră în seara asta. Mulțumesc echipei mele pentru că datorită lor sunt aici. Vreau să mulțumesc directorilor economici, directorilor generali ai companiilor pe care le deţin. Mă bucur să văd în seara aceasta o performanță pozitivă a României văzând în sală primari, președinți de CJ, președinți ai camerelor de comerț. Înseamnă că mergem pe un drum pozitiv și sperăm să fie bine. Îmi e frică atunci când aud de recesiune. Uitându-mă în această seară la această sală sper că nu vom avea parte de așa ceva. Vă mulțumesc pentru acest eveniment și premii“, a declarat Adrian Homan în cadrul galei organizate miercuri, 26 aprilie.
Întregul eveniment poate fi vizionat live pe canalul de Youtube Hai România.
Cu o vastă experiență în proiecte de construcții și infrastructură, grupul de firme condus de Adrian Homan, din care fac parte Construcții SA și Technic Technostrade, au fost implicate în numeroase obiective importante și strategice din România.
Pornind de la Baza Aeriană NATO de la Fetești, un aeroport de mare anvergură, aeroportul Brașov, autostrada Suplacu de Barcau până la parcuri fotovoltaice, eoliene, drumuri, poduri, prefabricate din beton și alte lucrări importante, grupul de firme condus de Adrian Homan este un etalon al industriei autohtone, cu un capital 100% românesc.
Anul 2022, unul al provocărilor realizate cu succes
Vorbind de anul 2022 și marile realizări, unul dintre cele mai de succes proiecte implementate s-a referit la “organizarea companiilor pe care le conduce pentru a face față provocărilor în contextul socio-economic provocat de criză pandemică și războiul din Ucraina”. Acționarul majoritar spune că a “urmărit creșterea eficienței și un echilibru între efort, rezultat și profit”.
“Proiectele de infrastructură mare la care lucrăm, precum și realizarea unor parcuri fotovoltaice (de exemplu anul acesta vom finaliza un parc fotovoltaic de cca 53 Mw) reprezintă proiecte de succes pentru companiile mele în anul 2022”, a explicat Adrian Homan.
Acesta a vorbit și despre cel mai mare proiect realizat de companiile pe care le conduce, făcând referire la Baza Aeriană de la Fetești, un important obiectiv NATO realizat în România.
„Cel mai mare proiect realizat de una din companiile conduse de mine este Baza Aeriană de la Fetești. La acest obiectiv strategic NATO s-au realizat lucrări complexe care au fost dedicate refacerii și modernizării integrale a pistei, hangarele pentru toate F16 aparțînând excadrilei aviatice militare, atelierelor de mentenanță și depozitelor de carburanți, a întregii infrastructuri a aeroportului, în conformitate cu standardele NATO”, a completat acționarul grupului de firme Tehnic Technostrade și Construcții SA, una dintre companiile cu o veche tradiție locală.
2023 vine cu proiecte importante privind energia neconvențională
Și anul 2023 este unul deosebit de important pentru Adrian Homan, în condițiile în care sunt zeci de proiecte ce trebuie implementate. Multe dintre ele vizează în special energia verde.
“Avem proiecte pe care urmează să le implementăm. Proiecte care vizează energia neconvenționala, respectiv lucrări fotovoltaice și eoliene, gaze, precum și proiecte de infrastructură. Intenționez să investesc și în sectorul HoReCa, dar și în agricultură”, a mai spus omul de afaceri, punând în special accent pe agricultură, un domeniu pe care vrea să îl prioritizez în 2023.
În același timp, pandemia a venit cu o serie de noi probleme și dificultăți în materie de business, iar în calitate de director general a fost nevoit să depășească mai multe piedici.
“Adevărată provocare a fost însă să gestionez resursă umană, să evit restrângerea activității și disponibilizările cât s-a putut de mult”, a completat Homan.
Birocrația îngreunează implementarea proiectelor
În același timp, omul de afaceri a recunoscut că “sistemul birocratic greoi cauzează probleme constant”, atunci când vine vorba de relația cu autoritățile locale și centrale, lucru care duce uneori la prelungirea termenelor de implementare a proiectelor.
„O altă problema este ridicată de lipsa de predictibilitate în ceea ce privește legislația, iar asta presupune costuri semnificative pentru alinierea la aceste modificări”, a mai completat managerul.
De asemenea, vorbind despre previziunile privind următorul deceniu în domeniul construcțiilor, Adrian Homan a explicat că vor exista tehnologii noi ce vor duce la o schimbare accelerată.
“Va fi o schimbare accelerată în ceea ce privește utilizarea de tehnologii noi în domeniul construcțiilor. Este necesar să se eficientizeze utilizarea resurselor și să fim deschiși permanent la găsirea de noi soluții pentru adaptarea la tehnologiile care se dezvoltă și pentru a face față dinamismului din contextual socio-economic”, a mai spus Adrian Homan, care are o avere estimată la 50 – 60 de milioane de euro.
Gala Capital Excelență în Management
Managerii de succes ai României au fost premiați în cadrul Galei Capital Excelența în Management, care a avut loc miercuri, 26 aprilie 2023, începând cu ora 19.30, la Phoenicia Grand Hotel și difuzată live pe pagina de Facebook Capital România și pe canalul de Youtube HAI Romania.
Încă din 2015, revista Capital organizează Gala Excelența în Management, eveniment în cadrul căruia se premiază performanțele managerilor din companii de renume ce activează pe piața din România, indiferent din industria din care fac parte sau de departamentul pe care îl conduc.
Managerii premiați în cadrul Galei Excelența în Management ediția 2023 au fost incluși și în Capital Top 100 Manageri, un proiect în cadrul căruia redacția Capital a analizat performanțele șefilor de departamente de la companii din toate domeniile de activitate, urmărind rezultatele, deciziile și acțiunile relevante desfășurate de aceștia în anul precedent.
Capital Top 100 Manageri ediția 2023 a fost lansat în cadrul evenimentului și este structurat pe 10 categorii: CEO, CFO, Director de Dezvoltare, Marketing și Vânzări, HR, CSR, Agenții de Publicitate, Administratori Publici, Educație și Cercetare, Cultură.
Revista Capital Top 100 Manageri va fi disponibilă din 27 aprilie la punctele de difuzare a presei și online pe www.edituradecarte.ro.