Acest eveniment a fost organizat de revista Capital prin care a premiat cei mai buni manageri din România din diverse categorii pentru rezultatele obținute în anul 2022.

Cosmin Bradea, director general cargo-partner, primește premiul înmânat de Virgil Munteanu, director executiv Editura Evenimentul și Capital pe scena Galei Capital „Excelență în Management”, Sursa foto Christian Blancko
Cosmin Bradea, director general cargo-partner, primește premiul înmânat de Virgil Munteanu, director executiv Editura Evenimentul și Capital pe scena Galei Capital „Excelență în Management”, Sursa foto Christian Blancko

Cosmin Bradea a fost prezent în cadrul evenimentului Capital, iar în momentul primirii distincției acesta a spus că: „Cargo-partner este un furnizor global de  servicii info-logistice, de transporturi  internaționale maritime, aeriene, rutiere și feroviare. Încă de la mijlocul anilor 90, compania a dezvoltat programe de gestionare inteligentă a stocurilor  și de trasabilitate a transporturilor, apoi a integrat EDI și API, aceste programe cu sistemele clienților noștri și asta pentru a eficientiza lanțul de aprovizionare și a crește productivitatea. Vom continua cu automatizarea și digitalizarea proceselor în cadrul companiei  pentru că este un lucru benefic atât pentru angajați, cât și pentru partenerii noștri, dar pentru a fi și mai competitivi, avem nevoie și de o infrastructură bună, așa cum bine știm nu stăm bine la acest capitol. Infrastructura aeroportuară, maritimă, feroviară și rutieră lasă de dorit în România și acest lucru se poate face doar prin implicarea autorităților statului și sper că nu o așteptăm încă 30 de ani ca acest lucru să se întâmple. Ar fi păcat pentru că România ar  pierde o șansă bună de a deveni un jucător important în această parte a Europei în partea de transporturi și logistică”.

Întregul eveniment poate fi vizionat live pe canalul de Youtube Hai România.

Cosmin Bradea, director general cargo-partner, pe scena Galei Capital „Excelență în Management”, Sursa foto Christian Blancko
Cosmin Bradea, director general cargo-partner, pe scena Galei Capital „Excelență în Management”, Sursa foto Christian Blancko

Soluția de intermodal oferă săptămânal serviciu feroviar direct Constanța-Cluj

Directorul general cargo-partner a transmis pentru revista Capital faptul că soluția de intermodal ce a fost implementată pentru clienții din zona Ardealului a fost proiectul ce a marcat anul 2022. Aceasta este soluția prin care compania oferă săptămânal serviciul feroviar direct Constanța-Cluj și retur.

Aceasta a declarat că cargo-partner este prima companie de logistică și transporturi ce a introdus în România posibilitatea de a comanda online, direct din depozit. Acest lucru se întâmplă deja din anul 2006. De menționat este faptul că acest proiect a pornit de la parteneriatul încheiat cu un lanț de hypermarket-uri.

Cosmin Bradea a spus că „gestiunea stocurilor era asigurată ca și acum, de un WMS interfațat cu pagina web a companiei, care permitea clienților noștri din orice locație să își vizualizeze online stocurile din depozite și să plaseze comenzi pentru magazinele lor către liniile de producție sau pentru clienții lor finali”. Astfel, clienții puteau exporta direct din sistem rapoartele personalizate de stocuri și mișcări ale mărfurilor.

Digitalizarea și automatizarea, punctele pentru 2023

În ceea ce privește anul 2023, Cosmin Bradea a spus că se dorește continuarea procesului de digitalizare și automatizare. Acest lucru va reprezenta un avantaj atât pentru creșterea productivității, dar și pentru eficientizarea activităților.

La fel ca toate domeniile de activitate, există și în sectorul logisticii și transporturilor probleme. Una dintre cele mai mari este reprezentată de investițiile puține în infrastructura rutieră, feroviară și maritimă. Pentru cargo-partner, acesta este un mare dezavantaj întrucât duce la creșterea timpilor de tranzit al mărfurilor, lucru ce, automat, va duce și la majorarea costurilor de operare.

În perioada pandemică, directorul general a spus că au existat fluctuații ale pieței pe zona de costuri pentru întreaga gamă a transporturilor. La acestea se adaugă și restricțiile de circulație care au avut un major. Tot în contextul pandemiei, ca o reală problemă se adaugă și găsirea de personal, întrucât piața muncii a fost extrem de dificilă.

Primele domenii vizate în cadrul schimbărilor economice și geo-politice ce apar sunt cel al transporturilor și cel al logisticii. Chiar și în astfel de condiții, directorul general a declarat că a reușit să ia cele mai bune decizii pentru a continua o dezvoltare organică a companiei.

„Politicile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră duc spre o scădere a dependenței de petrol, atât din rațiuni economice, cât și de mediu, dar dezvoltarea tehnologică este un alt aspect care acționează în direcția schimbărilor rapide prin digitalizare și automatizarea acestei industrii”, a declarat Cosmin Bradea pentru Capital.

Noul număr al revistei Capital va fi disponibil începând cu data de 27 aprilie 2023 la toate centrele de difuzare ale presei, dar și pe site-ul edituradecarte.ro.