”Hristos a înviat! Ma bucur să fiu alături de dumneavoastră în această seară, cu atât mai mult cu cât generația mea de manageri a crescut învățând și fiind inspirați de excelența pe care a promovat-o și o promovează Revista Capital. Felicitări pentru asta! E important să știm că Pehart este cea mai veche companie ce prelucrează hârtie din România și lucrează aproape neîntrerupt de 200 de ani. Acum o digitalizăm și încercăm să o facem și mai eficientă. De altfel, 40% din hârtia pe care o puteți găsi la raft oriunde în România vine de la Pehart!”, a spus Iulia Sbiera, la ridicarea distincției oferite de Capital.
Întregul eveniment poate fi vizionat live pe canalul de Youtube Hai România.
2022 a fost anul în care Pehart Grup a implementat tipuri variate de proiecte care s-au bucurat de succes. Toate contribuie la poziția pe care o are compania, în momentul actual, pe piața internă și internațională.
Sustenabilitatea, esențială
Sustenabilitatea a fost și până acum una dintre preocupările centrale ale Pehart Grup, iar în 2023 e limpede că se vor intensifica eforturile în această direcție.
”Dezvoltarea sustenabilă și eficientizarea energetică a echipamentelor de producție sunt în topul agendei Pehart Grup din acest an. Dorim să optimizăm performanțele energetice ale tuturor mașinilor de producție, dar în același timp vizăm dezvoltarea capacităților de producție pentru a susține diversificarea produselor din portofoliu și creșterea volumului exporturilor”, a declarat Sbiera pentru Capital.
Totodată, am, aflat că se continuă și investițiile în noi linii de producție pentru prosoapele din hârtie și se va ataca o poziție înaltă pe segmentul de produse Away from Home (produse pentru utilizarea în HoReCa, birouri, fabrici etc.).
”Consolidarea poziției de lider în producția de hârtie tissue din România, în zona de retail – cu referire atât la brandurile Pehart Grup, cât și mărcile proprii ale supermarketurilor, precum și creșterea cotei de piață a brandurilor Pufina și Alint, aflate deja în topul preferințelor clienților din România sunt alte obiective pentru anul acesta”, ne-a mai spus Iulia.
Nu în ultimul rând, se vizează extinderea popularității brandului Pufina și dincolo de granițe. ”Ne concentrăm pe creșterea notorietății la nivel internațional și ne dorim ca Pufina să fie cât mai prezentă pe rafturile supermarketurilor din țările vecine”, ne-a dezvăluit CFO-ul Pehart.
Piața de azi, previziuni pentru mâine
E limpede, în industria hârtiei își va face loc mai multă automatizare, dar și grijă pentru mediu. ”Există o preocupare tot mai mare pentru dezvoltare sustenabilă, pentru investiția în tehnologii ecologice. Pehart Grup a făcut deja pași importanți în această direcție, în care va investi și în 2023. Vor fi căutate diverse soluții pentru eficientizarea energetică a producției, inclusiv metode fezabile pentru introducerea energiei verzi. Cât privește cea mai importantă resursă, cea umană, am convingerea că adaptabilitatea și creativitatea, inteligența emoțională și calitatea relațiilor vor deveni și mai importante”, concluzionează Iulia Sbiera