„În primele două luni de producție a spectacolului, dacă m-ar fi întrebat cineva, nu cred că aș mai fi făcut acest spectacol, dacă știam cât de greu este, nu mă încăpățânam să-l facem. Acum, șase luni mai târziu, și peste 7.000 de spectatori, pot spune că este nevoie de un strop de nebunie și inconștiență ca să faci teatru independent în România, dar și teatru imersiv. Am propus publicului un concept nou care a fost primit foarte bine. Dar, pot spune că este nevoie de o echipă de profesioniști, pe care am fost norocoasă să o am, care să creadă în această nebunie până la final.

Noi idei avem multe, dar este greu să faci teatru independent. Avem regizori foarte talentați, avem actori, avem o echipă tehnică pregătită și avem idei, dar lipsa finanțării, a spațiilor și a sprijinului reprezintă cele mai mari obstacole. Vă așteptăm pe toți la spectacolul Marele Gatsby care se joacă la Palatul Bragadiru din București”, a declarat Evelyne Vîlcu Ion, managerul spectacolului Marele Gatsby, pe scena Galei Capital.

O premieră în România

Evelyne Vîlcu Ion coordonează proiecte uimitoare, care satisfac nevoia oamenilor de noutate și experiențe unice pe scena culturală. Aceasta a manageriat în 2024 show-ului „ Marele Gatsby: Un spectacol imersiv”, produs de compania Vivid Immersive Theatre. Proiectul curajos reprezintă o premieră pentru România și vine la pachet cu un concept inovativ: publicul devine parte din reprezentație.

„Împreună cu Mădălina Ivașcu, Andrei Nișor, Alexandru Ion și Sorina Topceanu, am fondat VIVID Immersive Theatre Company. Ne-am dorit să aducem publicului ceva complet diferit în peisajul teatral românesc. Am construit o lume în care spectatorii nu doar privesc, ci trăiesc spectacolul. Interacționează cu personajele, dansează, se pierd în energia unei petreceri ca în anii ’20. Regizat de Andrei Huțuleac, Marele Gatsby a arătat că oamenii își doresc experiențe culturale neconvenționale. A fost o provocare, dar și o dovadă că teatrul poate fi viu, electrizant, imprevizibil”, a declarat Evelyne Vîlcu Ion, managerul spectacolului Marele Gatsby.

Proiectul cultural „Multisenzorial”

Evelyne este și inițiatoarea proiectului cultural „Multisenzorial”, lansat în 2023. Acest concept oferă experiențe muzicale inedite, îmbinând scenografii spectaculoase cu show-uri multisenzoriale și artiști excepționali. Acesta este unul dintre cele mai importante proiecte ale carierei sale.

„Prin concertele Multisenzorial, ne-am asumat angajamentul de a transforma cultura într-un fenomen accesibil, vibrant și actual. Într-un context în care consumul cultural este în declin, iar muzica clasică este adesea percepută ca fiind elitistă, acest proiect redefinește experiența concertelor. Vine cu o abordare inovatoare și captivantă pentru noile generații. În mai puțin de doi ani, am organizat peste 120 de concerte în locații spectaculoase din România. Am atras peste 40.000 de spectatori. Fiecare eveniment este gândit ca o experiență multisenzorială. Lumina a 3.500 de lumânări, scenografia imersivă și arhitectura impresionantă a spațiilor alese creează o atmosferă de poveste. În plus, fiecare concert este completat de o identitate olfactivă unică. Arome atent selectate în funcție de locație și tema muzicală amplifică astfel emoția și conexiunea cu publicul”, a precizat Evelyne Vîlcu Ion.

Evelyne a povestit despre experiența sa, care s-a concentrat atât pe reușite, cât și pe provocări. „Să nu mă las prinsă în tot ce „pare interesant” și să îmi păstrez focusul pe ce contează cu adevărat. Să învăț să spun „nu” mai des – la idei bune, dar nu esențiale, la proiecte care nu se aliniază cu viziunea mea. Și, poate cea mai mare provocare, să accept că nu pot controla tot. Dacă ai alături oameni potriviți, trebuie să ai încredere și să le dai spațiu să-și facă treaba”, a spus aceasta.

Planuri pentru 2025

Evelyne Vîlcu Ion a afirmat că 2025 vine la pachet cu planuri mari. „ Pe zona de teatru, vrem să mergem mai departe cu VIVID și să producem noi spectacole imersive. Poate un musical, cu toată complexitatea sa – muzică live, coregrafii elaborate, o poveste care se trăiește pe mai multe niveluri. Sau poate teatru labirint, unde spectatorii devin parte din acțiune și își creează propriul parcurs. Pe partea de Multisenzorial, pregătim un al doilea turneu național, extinzându-ne și în orașe mai mici, unde accesul la evenimente culturale este limitat. Cultura nu trebuie să fie un privilegiu de oraș mare”, a precizat managerul.

Potrivit acesteia, vor avea loc schimbări importante în următorii 10 ani la nivelul domeniului cultural. „Publicul nu mai vrea să fie doar spectator. Vrea să fie parte din poveste. De aceea, teatrul și concertele viitorului vor fi din ce în ce mai interactive, imersive, multidimensionale. Tehnologia va avea un rol major: realitate augmentată, inteligență artificială, noi forme de storytelling. Dar, la final, totul se va reduce la emoție. La capacitatea noastră de a spune povești care conectează oamenii dincolo de ecrane”, a explicat Evelyne Vîlcu Ion.

Gala Capital „Excelență în Management” 2025

De peste un deceniu, Revista Capital organizează Gala Excelență în Management, eveniment în cadrul căruia premiem și recunoaștem performanțele managerilor din companii de renume. Cu această ocazie, se celebrează și lansarea „Capital Top 100 Manageri” 2025.

În edițiile desfășurate, au fost premiați manageri care conduc proiecte de succes din toate departamentele relevante: CEO, CFO, vânzări, marketing, HR, PR, CSR sau administrație publică, dar și personalități din mediul cultural.

„Capital Top 100 Manageri“ Ediția 2025 este disponibil la toate punctele de difuzare a presei, dar și online, pe site-ul edituradecarte.ro.

Gala Capital a fost organizată cu sprijinul: Catena, Vodafone România, Philip Morris România, Antibiotice Iași, Case Sustenabile, Galeria Romană, Rewire Interior Design, One Club Experience, Patio Bistro-Café-Bakery.

Parteneri media: www.evz.ro, www.evenimentulistoric.com, www.doctorulzilei.com și edituradecarte.ro .

Evenimentul poate fi vizionat integral pe pagina de Youtube Hai România.