Gala Oameni pentru Oameni 2016. Nominalizările sunt deschise până în ultima zi a lunii septembrie

Asociația pentru Relații Comunitare (ARC), organizator al evenimentului anual Gala Oameni pentru Oameni, anunță că nominalizările celor care s-au ocupat, printre altele, și cu binele celor din jurul lor – oameni, companii, ONG-uri – sunt deschise până în ultima zi a lunii septembrie.

Ca în fiecare an din 2003 până în prezent, de când Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) și Camera Americană de Comerț (AmCham) organizează evenimentul Gala Oameni pentru Oameni, in care aducem recunoștință celor care susțin, transparent și responsabil, comunitățile și semenii defavorizați, nominalizările sunt deschise oricui dorește să aprecieze prin acest gest o companie, organizație sau persoană care s-a remarcat prin gesturile sale de filantropie de-a lungul anului.

Acestea pot fi realizate direct pe website-ul nostru, www.arcromania.ro , la secțiunea specială dedicată Galei Oameni pentru Oameni, prin deschiderea unui cont de utilizator și completarea formularului de nominalizări: https://gala.arcromania.ro/continut/

Cu un sistem nou de nominalizare menit să ușureze accesul, categoriile de premiere sunt următoarele:

  • pentru companiile care au oferit resurse consistente pentru a putea face o schimbare fundamentală în societate
  • pentru organizațiile care au făcut fundraising și au folosit fondurile astfel câștigate pentru a-și transforma comunitatea
  • pentru indivizii care și-au oferit timpul, resursele, cunoștințele sau conexiunile pentru a face bine aproapelui lor.

Suntem recunoscători că am avut alături de noi, de-a lungul anilor, multe companii și un număr ridicat de antreprenori români care oferă resurse în comunitățile lor, în mod inteligent și transparent, precum și timp, ore de voluntariat și consultanță.

Sunt, din fericire, o  mulțime antreprenori români care au ales să rămână în țară, chiar dacă poate au avut posibilitatea de a trăi o viață mai bogată în străinătate, să contribuie și să schimbe comunitățile din România, acordând resurse importante.

Fie că vorbim de companii mici sau abia înființate, fie de companii mari și cu tradiție, credem cu tărie că este important să le fim recunoscători pentru impactul pe care îl au în comunitate prin sponsorizările pe care le oferă în diferite domenii. Tocmai pentru că joacă un rol crucial în implementarea proiectelor din toate comunitățile din țară, dorim să îi aducem în același loc și să le mulțumim pentru tot ceea ce fac. Pentru că nu oferă doar sponsorizări, ci oportunități în educație, cultură, sport, acces la informație și multe altele, oferă șanse care nu ar fi posibile altfel.

Nominalizările la Gala din 2016 sunt deschise până inclusiv pe 30 septembrie și sunt invitați toți oamenii care doresc să nominalizeze o companie sau un antreprenor care a făcut gesturi generoase în societatea românească. Indiferent de numărul de angajați, suma de bani oferită sponsorizare sau numărul de ore de consultanță acordate, toți merită să fie prezenți la Gala Oameni pentru Oameni și să primească un semn de mulțumire din partea noastră.

Nominalizarea pentru fiecare categorie se realizează la secțiunea corespunzătoare. Astfel, pentru „Companii” se face prin intermediul website-ului Galei: https://gala.arcromania.ro/continut/index.php/component/content/article/42-jlogin/jlogin3/89-login, secțiunea Nominalizează, după înscrierea prealabilă în contul dumneavoastră. Juriul va lua în calcul toate mărturiile de bine primite până la data de 30 septembrie, iar toți cei nominalizați vor primi o invitație de participare, având șansa ca povestea lor să fie sursă de inspirație pentru viitorii fundraiseri și filantropi din România.

Despre Asociația pentru Relații Comunitare (ARC):

ARC facilitează dezvoltarea mecanismelor şi instituţiilor locale de mobilizare a resurselor. Prin intermediul acestora sunt reunite diverse grupuri din comunitate care decid împreună priorităţile şi mobilizează resurse pentru ele.

Prin intermediul fundaţiilor comunitare sau al organizaţiilor similare, ARC poate ajunge în mod indirect la un număr mare de firme şi organizaţii mici care pot beneficia de pe urma implicării într-o astfel de reţea. Identificăm și dezvoltăm relații cu reprezentanți- cheie ai sectorului de afaceri care au programe de implicare socială.

Încercăm să construim un cadru de dialog cu Ministerul Finanțelor Publice, Banca Națională a României în legătură cu cadrul legislativ existent și noi inițiative legislative care pot sprijini domeniul de mobilizare a resurselor în folosul comunităților. Putem contribui cu cercetări sau studii de caz, ori putem propune mecanisme noi bazate pe experiențe relevante din contextul internațional și din experiență proprie.

Despre Camera de Comerț Americană în România (AmCham România):

Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) este una dintre cele mai importante organizații profesionale de afaceri din România care reprezintă interesele de afaceri a peste 400 de companii americane, internaționale și românești. De-a lungul celor peste 20 de ani de activitate în România, AmCham a fost ferm angajată în facilitarea unui dialog deschis privind creșterea competitivității economice a României.

AmCham România continuă să încurajeze și să promoveze în rândul companiilor membre comportamentul etic și responsabil în afaceri, membrii noștri fiind activ implicați, prin activitatea comitetului de Guvernanță Corporativă, în conturarea unor direcții strategice de acțiune privind responsabilitatea socială și investițiile în comunitate, inclusiv prin sporirea gradului de transparentizare a companiilor. AmCham România rămâne astfel unul dintre promotorii implicării sociale a companiilor în România, lansând încă din anul 2003, în parteneriat cu Asociația pentru

Relații Comunitare, programe de responsabilitate socială corporativă în scopul încurajării și stimulării mediului de afaceri din țara noastră pentru implicarea în problemele comunității.

De ce Gala Oameni pentru Oameni:

Prima ediție a Galei din 2003 a fost primul moment în care companii, ONG-uri și media s-au întâlnit pentru a afla unii despre ceilalți și a sărbători implicarea în comunitate, un concept extrem de nou în acel moment. Este în continuare momentul de celebrare a celor care dau resurse sau cer resurse pentru cauze de interes în comunitățile lor.

Ne dorim ca proiecte eficiente și inovative să fie prezentate de media, să fie un exemplu pentru alte companii și ONG-uri și să contamineze astfel prin forța lor alte proiecte. Pentru a oferi, celor care dau și celor care cer, repere legate de măsurare, impact și vizibilitate. Cum faci să ai un succes similar? Cum măsori succesul, cum poți vorbi despre impact? Ce așteptări au cei interesați de la proiectul tău? Ce parteneri ar fi bine să alegi? Pentru a sărbători pentru câteva ore acei oameni care schimbă lumea fie ei donatori, voluntari, angajați și beneficiari.