Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) a primit în cadrul Galei Capital Performeri din Sănătate de anul acesta, Premiul pentru realizarile avute in gestionarea proiectelor celor trei spitale regionale de urgență de la Iași, Craiova și Cluj.

„Am venit la Ministerul Sănătății să construim de la zero o agenție care să preia de pe umerii spitalelor publice anumite segmente de investiții în infrastructura de sănătate. La acest moment, obiectivul nostru principal este de a construi spitalele regionale, de care toată lumea știe că au existat doar pe hârtie până de curând.

În ultimii doi ani, ele au început însă să devină realitate. Au intrat într-un proces ireversibil, în care există finanțare, există și constructori. Există și o echipă în spatele meu, căreia trebuie să îi mulțumesc, pentru că fără ea nu se putea. Implementarea acestor trei spitale regionale are ca punct terminus 2028.

Dacă ajungeți la Iași, Cluj sau Craiova veți putea vedea că fundația este deja săpată. În primăvara anului viitor, va fi un furnicar de muncitori acolo care le vor construi”, a declarat Adrian Popa, președintele ANDIS, pe scena Galei Capital.

Obiectivele ANDIS

În vara anului 2022, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunța înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS). Principala sarcină era „să facă posibilă accelerarea investiţiilor în sectorul sanitar”.

Conform statutului oficial, rolul noii instituții este de a dezvolta infrastructura de sănătate. Obiectiv asigurat prin pregătirea, implementarea şi finalizarea obiectivelor și proiectelor de investiţii importante.

ANDIS are menirea ca, în timp, să se transforme într-un centru de excelenţă în gestionarea proiectelor din sectorul sanitar. Astfel încât acestea să fie finalizate la termen, conform specificaţiilor şi în cadrul bugetului aprobat. O altă misiune la fel de importantă a agenției este atragerea fondurilor europene. Dar şi a altor surse de finanţare în domeniul infrastructurii de sănătate.

Trei proiecte de importanță majoră

La nici doi ani de la înființarea oficială, ANDIS gestionează deja trei proiecte de importanță majoră.

Primul dintre acestea este Spitalul Regional de Urgență (SRU) Iași. Unitatea ar trebui să asigure din primul an de funcționare tratarea a 47.500 de cazuri de internare continuă, 100.000 de urgențe și 258.000 de servicii ambulatorii. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 2,38 miliarde de lei. Cel de al doilea proiect este SRU Cluj. Spitalul regional de aici este proiectat să aibă o capacitate totală de 849 de paturi. Valoare totală a investiției este de 2,56 miliarde de lei.

Al treilea proiect gestionat de ANDIS este SRU Craiova. Această unitat va avea o capacitate de 807 paturi de spital, 19 săli de operație, 6 centre medicale, ambulatoriu de specialitate, heliport și spații pentru formarea continuă. Valoarea totală a proiectului este de 2,84 de miliarde de lei.

„Cele mai importantate proiecte la acest moment sunt cele trei spitale regionale de urgență. Definitivarea procedurilor de achiziție pentru pachetul principal de lucrări la cele trei obiective, fiecare având o valoare de aproximativ 400 milioane de euro, reprezintă preocuparea prioritară a ANDIS pentru anul în curs”, a precizat Adrian Popa, președintele ANDIS.

Planurile de viitor ale agenției sunt legate, inevitabil, de realizarea și finalizarea celor trei spitale regionale de ugență. Prioritatea este dată de valoarea investițiilor, care, cumulat, este de aproximativ 7,8 de miliarde de lei. Dar și de termenul de finalizare.

O imagine fidelă a nevoii de investiții

„ANDIS își propune să implementeze cu prioritate cele trei spitale regionale de urgență. Însă, în viitor, se va ocupa și de implementarea altor obiective de investiții de infrastructură de sănătate aflate în subordinea Ministerului Sănătății.

Precum și de crearea unor documentații standardizate în domeniul costrucției, modernizării și dotării de spitale”, a explicat președintele ANDIS.

Potrivit acestuia, pentru atingerea obiectivelor, activitatea agenției se va concentra pe operaționalizarea spitalelor regionale. Dar și pe crearea de noi modele de finanțare, precum și pe recrutarea și retenția personalului medical specializat. O problemă delicată pentru că, după cum a explicat Adrian Popa, în prezent agenția se confruntă cu lipsa finanțării pentru operaționalizarea instituției, ANDIS fiind o agenție nou înființată.

În ceea ce privește perspectivele de viitor, președintele agenției consideră că „ANDIS va fi un centru de excelență. Va fi capabil să cartografieze întregul sistem de sănătate. Va putea crea o strategie de sănătate bazată pe adresabilitate și nevoi reale de servicii medicale.

Este important ca România să aibă o imagine fidelă a nevoii de investiții și dotare pentru toate unitățile medicale. Sunt peste 400 de spitale pe teritoriul țării.”

Revista Capital Top 100 Performeri din Sănătate este disponibilă la punctele de difuzare a presei. Dar și online, pe site-ul edituradecarte.ro. Gala Capital Top 100 Performeri din Sănătate 2024 poate fi urmărită pe canalul YouTube Hai România.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul: MEDICI’S, EUMED, MEDIMA HEALTH, DENKMANN, ANTIBIOTICE IAȘI, SANADOR, CLUB ONE, PRIVILEG CATERING și LA LORRAINE (Donut Worry be Happy).