Excelența în cercetarea medicală și educație reprezintă o categorie distinctă în cadrul Galei Capital Performeri din Sănătate. Anul acesta, printre premianți s-a numărat și Centrul de Inovare şi Transfer tehnologic pentru Managementul Vârstnicului și Îmbătrânirii Sănătoase (CITT MAVIS) al UMF Iași pentru coordonarea proiectului inovator „MAVIS Artificial Heart”.

„În numele colegilor mei, vreau să mulțumesc revistei Capital pentru acest premiu oferit unei echipe de cercetare dintr-o universitate românească. În același timp, vreau să mulțumesc și Universității de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» și dlui rector Viorel Scripcariu.

Pentru că a susținut înființarea unui centru de transfer tehnologic și a făcut posibil ca cercetătorii să lucreze într-un mediu care promovează și susține inovarea. Nu în ultimul rând, le mulțumesc colegilor mei. Sunt o echipă entuziastă de cercetători și studenți care pot pune gândurile lor în practică, venind cu soluții. Apreciem acest premiu și ca o încurajare pentru a vedea cercetarea ca o soluție nu doar pentru progesul științific. Și, în mod real, ca o soluție pentru nevoile pacienților noștri.

Pentru a-i putea vedea cât mai mult timp și cât mai bine. Pentru că trebuie să ajutăm oamenii să îmbătrânească în mod sănătos. Este o provocare a societății actuale și a centrului de transfer tehnologic”, a declarat Ionuț Nistor, coordonatorul CITT MAVIS pe scena Galei premiilor Capital.

Rolul MAVIS în valorificarea cercetării

Proiectul „MAVIS Artificial Heart” creat de un grup de studenţi de la UMF „Grigore T. Popa” din Iaşi are un palmares de invidiat. A primit Diploma de Excelenţă la Romanian Healthcare Awards 2023, la secţiunea „Inovaţia Medicală a Anului”.

A primit „Premiul pentru cea mai avansată inimă artificială” în marea finală „Heart Hackaton”, prima competiție studențească mondială pentru realizarea unei inimi artificiale, desfășurată anul trecut la Dallas. A câștigat premiul „Top Student Team” în cadrul Women in Data Science Datathon 2024.

Și, cel mai probabil, lista distincțiilor va continua.

„MAVIS Artificial Heart”, este un proiect realizat de o echipă alcătuită din 30 de studenți de la Facultatea de Bioinginerie Medicală și de la Facultatea de Medicină din UMF Iași, coordonată de CITT MAVIS. Un centru la înființarea căruia o contribuție majoră a avut-o directorul acestuia, conferențiar univ. dr. Ionuț Nistor.

„MAVIS își propune să devină o structură-cheie a ecosistemului regional de inovare. Acţionează ca un liant între actorii din sectorul cercetare/universitate, mediul de afaceri şi utilizatorii finali. Dar şi ca un accelerator al produselor şi serviciilor inovatoare dezvoltate.

Fie prin exploatarea unor rezultate ale cercetării, fie prin acoperirea nevoilor specifice ale companiilor de a dezvolta, îmbunătăţi, testa, valida și transfera un produs sau o tehnologie nouă pe piață, care să răspundă unor probleme ale consumatorului”, a explicat dr Nistor.

Provocări și lipsuri

Rezultatele obținute de CITT MAVIS sunt remarcabile, iar pentru atingerea lor a fost necesară depășirea multor hopuri. La acest capitol, lista doctorului Nistor include rezistența la schimbare, lipsa posibilității de a motiva persoanele competente și birocrația excesivă. Sunt bariere pe care le-a depășit prin perseverență și adaptabilitate, care i-au oferit șansa să identifice oportunități indiferent de condiții.

Pentru a reuși însă cu adevărat, dr. Nistor consideră că, din lista abilităților unui manager de succes în domeniul cercetării, nu trebuie să lipsească diplomația și comunicarea. Calități care facilitează construirea și menținerea de relații, precum și gestionarea situațiilor tensionate într-un mod constructiv.

Deși rețeta pare sigură, există însă și lipsuri pe care le consideră greu de acceptat.

„Lipsa de umanitate este defectul care face o persoană cu care colaborez să mă determine să încetez colaborarea. Legat de lipsurile materiale, consider inaceptabilă mai degrabă lipsa de predictibilitate în acoperirea acestor lipsuri decât lipsurile în sine.

De asemenea, contează eforturile făcute de echipa în care lucrezi pentru a corecta aceste lipsuri”, a precizat coordonatorul CITT MAVIS.

Recomandări pentru generațiile viitoare

Prin natura activității sale, dr. Nistor lucrează și colaborează în mod direct cu tinerii. Iar parte din aceștia vor urma, probabil, o carieră academică.

Pentru cei ce se îndreaptă pe această cale, profesorul ieșean are o listă de recomandări care să îi ajute să obțină succesul profesional dorit:

„Să aleagă să se formeze în cel mai bun colectiv din specialitatea pe care o doresc. Independent de locul unde se află acel colectiv, în orașul lor natal sau în alt oraș universitar. Să aibă cel puțin o experiență de formare sau stagiu într-o altă țară.

Ideal ar fi într-o universitate din top 100 în domeniul lor. Iar această experiență să fie de minim șase luni. Să accepte provocări care îi scot din zona de confort și le testează limitele. Să își asume obiective pe termen lung și să nu se lase impresionați de obiective materiale, ușor de realizat.”

Un îndrumător pragmatic, care poate clădi drumul spre succes.

Revista Capital Top 100 Performeri din Sănătate este disponibilă la punctele de difuzare a presei. Dar și online, pe site-ul edituradecarte.ro. Gala Capital Top 100 Performeri din Sănătate 2024 poate fi urmărită pe canalul YouTube Hai România.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul: MEDICI’S, EUMED, MEDIMA HEALTH, DENKMANN, ANTIBIOTICE IAȘI, SANADOR, CLUB ONE, PRIVILEG CATERING și LA LORRAINE (Donut Worry be Happy).