„Este un premiu ce încununează mai mult de 25 de ani de activitate a companiei Karl Storz în România. Am fost printre primii care au introdus tehnici de chirurgie minim invazivă, în centre universitare precum Cluj Napoca, București, Timișoara și Târgu Mureș. Chiar dacă la început am luptat ceva până am reușit să introducem aceste tehnici, acum putem spune că, în majoritatea spitalelor românești, chirurgia minim invazivă este răspândită. Suntem promotorii digitalizării blocului operator, lucrăm atât cu spitale private, cât și publice. Vom continua să aducem tehnologie de cea mai înaltă calitate, la cel mai înalt nivel global, astfel încât România să se numere printre țările în care tehnicile de chirurgie minim invazivă se lansează în primul val”, a declarat Cristian Turcu, managerul Karl Storz România, în discursul său susținut cu ocazia câștigării premiului decernat pentru soluții de top în chirurgia minim-invazivă.
Sub-finanțare cronică în dotarea cu echipamente medicale
Compania Karl Storz oferă echipamente medicale pentru diagnostic și pentru blocul operator, fiind lider în domeniul chirurgiei minim-invazive cu o experiență de peste 75 de ani. „Suntem inventatorii și promotorii multor echipamente pentru chirurgia «fără bisturiu», abordul minim-invaziv fiind din ce în ce mai mult prima alegere în diagnosticul endoscopic și tratamentul chirurgical minim-invaziv”, explică managerul Karl Storz România. Compania s-a implicat, încă de la începutul activității la nivel local, în activitatea de training și specializare continuă a medicilor și studenților. „Avem în România o experiență de mai bine de 25 ani în organizarea cursurilor de perfecționare în tehnici endoscopice prin centrele noastre de training din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Tg. Mureș, Craiova și Iași”, a precizat Cristian Turcu.
Din această postură, managerul companiei Karl Storz România apreciază că sistemul medical public românesc se confruntă de mai mulți ani cu o sub-finanțare cronică, vizibilă mai ales în ceea ce privește dotarea cu echipamente medicale: „Acesta este și unul din motivele pentru care rețeaua privată de sănătate s-a dezvoltat exponențial în ultimii anii. Grupurile medicale private au înțeles necesitatea investițiilor în echipamente de înaltă performată și în medici, ridicând astfel standardul de calitate al actului medical”.
Tehnicile minim-invazive și roboții vor înlocui chirurgia „clasică”
Pe lângă îmbunătățirea continuă a tehnologiilor și instrumentelor medicale, o altă direcție importantă de dezvoltare a companiei este cea a digitalizării, compania dezvoltând un sistem de bloc operator complet digital, instalat deja în clinici de stat și private din București, Cluj-Napoca, Timișoara și Oradea.
„În aceste blocuri operatorii moderne, fluxul de informații este complet digitalizat și securizat. Astfel medicul operator are acces din zona sterilă a blocului operator live în timpul intervenției chirurgicale la fișa completă a pacientului – incluzând diagnosticul imagistic și de laborator –, are posibilitatea să înregistreze video și audio secvențe din intervenția chirurgicală, poate să controleze toate echipamentele blocului operator din zona sterilă cu ajutorul unei tablete, să transmită în timp real imagini către un amfiteatru în scop educațional și să colaboreze cu un alt medic în timp real, pentru a solicita a doua opinie”, a explicat managerul Karl Storz România, care consideră că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, chirurgia minim-invazivă și tehnicile robotice vor înlocui chirurgia „clasică”.