SANADOR s-a numărat printre companiile evidențiate în cadrul Galei Premiilor Capital Top 100 Performeri din Sănătate, organizată de Revista Capital miercuri, 24 mai. Premiul a fost decernat în cadrul categoriei "Spitale private" pentru primul bloc operator complet digitalizat și prima sală hibridă mobilă din sistemul medical autohton.
SANADOR reprezintă de peste două decenii un reper în furnizarea de servicii medicale complexe, de înaltă calitate, în România, bifând de-a lungul anilor numeroase premiere medicale la nivel național.
O tradiție continuată cu consecvență de-a lungul anilor. „Am inaugurat, la finalul anului trecut, la Spitalul Clinic SANADOR, primul bloc operator complet digitalizat și prima sală hibridă mobilă din România.
Totodată, a fost deschisă prima secție digitalizată de terapie intensivă pentru chirurgia cardiovasculară în care fiecare pat are autonomie completă”, ne-a declarat dr. Doris Andronescu, directorul general SANADOR, care ne-a mai precizat că, în toamnă, va fi anunțată o nouă serie de investiții importante.
Cel mai mare spital clinic privat
Spitalul clinic SANADOR este cel mai mare spital clinic privat din România, având o suprafață totală de 30.000 mp și o capacitate de 413 paturi, un compartiment de primiri urgențe cu 21 de linii de gardă pentru asistența medicală nonstop, precum și propria flotă de ambulanțe.
Unitatea medicală se remarcă însă nu doar prin dimensiuni, ci și prin nivelul de calitate al serviciilor medicale livrate. De exemplu, spitalul integrează un centru de excelență în boli hepatice, în care s-a realizat primul transplant hepatic din sistemul privat și care oferă o abordare multidisciplinară prin colaborarea cu Centrul Oncologic SANADOR, unde este asigurat managementul integrat al pacientului cu cancer.
„Cea mai mare provocare cu care ne-am confruntat a fost, probabil, cea de a menține standardele ridicate ale serviciilor medicale pe care le oferim, într-un mediu tot mai competitiv și într-un sistem de sănătate în continuă schimbare. Cu toate acestea, am reușit să obținem rezultate de excepție la Spitalul Clinic SANADOR, în special în ceea ce privește reușita intervențiilor chirurgicale și recuperarea pacienților și să stabilim foarte sus standardul de excelență privind calitatea serviciilor medicale pe care le oferim”, ne-a precizat dr. Doris Andronescu.
Pasiunea pentru îngrijirea pacienților este esențială
Managementul spitalului clinic, a rețelei de clinici și laboratoare SANADOR presupune un efort complex, care necesită trei calități absolut necesare: abilitatea de a conduce o echipă talentată și motivată, capacitatea de a inova și a aduce îmbunătățiri constante în furnizarea serviciilor medicale și o mare atenție la detalii și la respectarea standardelor de calitate în domeniul medical, ne-a explicat directorul general SANADOR.
„Pentru un specialist în domeniul medical, pasiunea pentru excelență și îngrijirea pacienților reprezintă cel mai important motiv care să îl determine să devină manager al unei unități medicale. La SANADOR, ne-am angajat să oferim pacienților noștri servicii medicale de cea mai bună calitate, să fim mereu la curent cu cele mai noi inovații în domeniu și să investim în tehnologii avansate și echipamente medicale de ultimă generație“, a conchis dr. Doris Andronescu.