„Cred foarte mult în acest concept care încă în România nu a prins foarte mult, acela de universități antreprenoriale. Cred că universitățile vor intra în forță pe piața serviciilor medicale, chiar dacă va intra într-o concurență cu alți furnizori de servicii medicale. Pentru că, dacă se va întâmpla așa, cu siguranță va crește calitatea actului medical, de învățământ, dar și de cercetare. Am inițiat acest proiect care merge repede înainte, deși la început a fost destul de dificil, pentru că îmi dau seama că performanța medicală trebuie să vină, cel puțin ca ton, din universitățile de medicină și de farmacie, mai ales cele tradiționale. Așa încât, dacă vom trăi într-un viitor apropiat un moment de aur pe care universitățile îl au, și anume de a lua din mulții bani încă ipotetici care sunt în fața noastră, sunt convins că sistemul universitar din România în câțiva ani va arăta într-un mod diferit. Vă mulțumesc și sunt onorat de premiul oferit astăzi”, ne-a declarat rectorul UMFST „George Emil Palade“ din Târgu Mureș, dr. Leonard Azamfirei, în discursul său susținut cu ocazia câștigării premiului decernat pentru dezvoltarea spitalului universitar din acest municipiu.

Spitalul universitar, un concept încă absent în România

Cu o tradiție de 75 de ani în învățământul medico-farmaceutic, UMFST din Târgu Mureș își menține un suflu tânăr. „Universitatea se dezvoltă într-un ritm alert. Recent au fost finalizate o serie de proiecte majore, iar unul dintre cele mai importante este construcția Spitalului Universitar «George Emil Palade». Acest proiect este mai mult decât un spital menit să integreze învățământul universitar și activitatea clinică. Este, în primul rând, un concept încă absent în România, dar prezent în marile centre universitare din lume, de spital universitar, acela de spitale aflate în administrarea unei universități, cu toate avantajele pe care le aduce această asociere în ceea ce privește performanța medicală, accesul la cei mai buni specialiști, la inovație și la tehnologia medicală de ultimă generație. Ne avantajează în acest sens și puternicul program de inginerie medicală dezvoltat în universitate, spitalul fiind puternic conectat cu componenta tehnologică”, a explicat rectorul universității.

Un nou standard de calitate în educație

Dezvoltarea rapidă a instituției de învățământ se realizează însă pe mai multe planuri. De exemplu, recent, a avut loc inaugurarea Centrului Național de Realitate Virtuală Aplicată în Medicină. „Educația care utilizează noile tehnologii va deveni curând un standard de calitate, iar realitatea virtuală, tehnicile de simulare medicală, precum și inteligența artificială vor schimba fundamental universitățile, învățământul medical, dar și asistența medicală”, a precizat dr. Leonard Azamfirei.

Un alt proiect cu potențial este cel al campusului de învățământ tehnic dual Ergopolis pe care universitatea intenționează să îl realizeze în perioada următoare, pentru a încuraja dezvoltarea relației dintre industrie și mediul universitar. „Suntem singura universitate din România care are în structura sa tot ceea ce înseamnă sau poate însemna în viitor medicina modernă“, a concluzionat rectorul UMFST Târgu Mureș.