Dr. Mugurel Bosînceanu, managerul medical al spitalului Memorial Băneasa, a fost premiat în cadrul Galei Premiilor Capital pentru fondarea primului centru din România de chirurgie robotică toracică uniportală.

„Vă mulțumesc pentru onoarea de mă nominaliza la acest premiu. Sunt onorat, emoționat și, în același timp, obligat să mențin în continuare nivelul ridicat al chirurgiei toracice robotice în România.”, a declarat dr. Mugurel Bosînceanu, pe scena Galei Premiilor Capital.

Evenimentul poate fi vizionat integral pe pagina de Youtube Hai România.

Multiple premiere medicale la nivel național

Dr. Mugurel Bosînceanu este unul din pionierii chirurgiei toracice din România. În 2013, a fost primul chirurg din țară care a utilizat laserul pentru extirparea a unor leziuni metastatice pulmonare printr-o metodă minim invazivă.

În 2019 a urmat o nouă premieră – intervenţie asupra unei tumori pleurale utilizând o soluţie de chimioterapie în hipertermie (HITHOC). În prezent, dr. Bosînceanu deține cea mai mare experienţă din România în acest tip de proceduri.

Tot în același an, a fost primul chirurg toracic din ţară care a realizat o intervenţie de lobectomie pulmonară și limfadenectomie mediastinală pentru cancer pulmonar. Procedura a fost realizată prin utilizarea platformei robotice Da Vinci Xi, unul dintre cele mai avansate echipamente medicale în prezent.

România, pe harta chirurgiei toracice mondiale

O altă premieră importantă realizată de dr. Mugurel Bosînceanu a fost introducerea tehnicii uniportale în chirurgia toracică robotică. Aceasta a fost realizată cu sprijinul dr. Diego Gonzalez Rivas, creatorul acestei proceduri avansate. Astfel, România a devenit a doua țară din lume, după Spania, în care s-au efectuat intervenții revoluționare de acest tip.

„Tehnica robotică uniportală permite realizarea unei singure incizii intracostale, de 5 cm, prin care se introduc brațele robotului daVinci Xi. Principala afecţiune tratată cu ajutorul acestei tehnici chirurgicale este cancerul bronho-pulmonar. Dar poate fi folosită, la indicațiile chirurgului, în cazul tuturor intervențiilor toracice. Cum ar fi, de exemplu, în intervenții inflamatorii sau malformații congenitale. Pacientul beneficiază astfel de toate avantajele chirurgiei robotice: risc scăzut de complicații, atât intraoperatorii, cât și postoperatorii, durere redusă și recuperare rapidă.“, explică dr. Mugurel Bosînceanu.

În 2021, alături de Dr. Rivas, dr. Bosînceanu a fondat la București primul Centru de Chirurgie Toracică Robotică Uniportală. Un an mai târziu, a creat un masterclass în această procedură la care participă chirurgi din întreaga lume. Ajuns în 2023 la a treia ediție, masterclass-ul face parte dintr-un program intens de cursuri organizat de Spitalul Memorial Baneasa.

Capital Top 300 cei mai bogați români

În cadrul Galei Premiilor Capital a avut loc și lansarea „Capital Top 300 cei mai bogați români“. Proiectul, una dintre cele mai longevive inițiative de acest fel din presa autohtonă, reprezintă un barometru al evoluției mediului de afaceri din România. „Capital Top 300 cei mai bogați români” ediția 2023 este disponibil la toate punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul edituradecarte.ro, începând cu 15 decembrie 2023.

Gala Premiilor Capital ediția 2023 a fost organizată cu sprijinul: Reciclador, Philip Morris România, Lingemann Beschaffungssysteme, Catena, Exim Banca Românească, Rewire Interior Design și Galeria Romană.