Acesta a primit premiul „pentru formarea unei echipe de fotbal competitive”.

„Vă mulțumesc pentru acest premiu. Mă simt onorat să primesc acest semn de recunoștință cu atât mai mult cu cât el vine din partea unei echipe de profesioniști, care susțin grand consacrat în atâția ani de activitate.

Este un premiu pe care sunt obligat să-l împart cu jucătorii mei pentru că vorbim de un premiu pentru formarea unei echipe naționale competitive, ori acest grup minunat nu avea cum să se construiască și să performeze oricât de mult mi-aș fi dorit și aș fi muncit eu în acest sens, dacă nu existau ei.

Am construit o familie  împreună și ca în orice familie e nevoie de ambele părți pentru ca lucrurile să funcționeze. Am demonstrat, într-adevăr, că România poate fi din nou competitivă. Că putem să ne depășim limitele și putem să ajungem prin muncă, sacrificii și mentalitate de învingător acolo unde ne dorim. Ne așteaptă acum o provocare și mai mare, EURO 2024. Practic, tocmai obiectivul îndeplinit, calificarea, s-a transformat într-o nouă provocare.

Îmi doresc din tot sufletul ca la turneul final din Germania să producem o performanță de care să ne bucurăm împreună și, după aceea, să primesc din partea dumneavoastră premiul pentru formarea echipei naționale care a bucurat toți românii. Hai România!”, a transmis acesta printr-un mesaj video. 

Încă se mai poate cu Edi Iordănescu selecționer

Acest premiu este meritat pe deplin. Echipa națională a reușit în acest an să se califice la EURO 2024 după mai mulți ani în care echipa națională de fotbal nu a excelat pe teren. Sub îndrumarea lui Edi Iordănescu, fotbaliștii au reușit să se califice după ce au câștigat în fața Israelului cu 2 la 1.

De asemenea, echipa națională a făcut față Elveției pentru a se califica la Campionatul European. Această calificare este prima după opt ani. Să fie coincidență sau nu, și în 2016, ultimul an în care echipa României s-a calificat la Euro a câștigat tot în fața Israelului.

Belgia și Slovacia sunt două dintre cele trei echipe cu care România se va confrunta la EURO în Germania anul următor. 

Edi Iordănescu a fost numit selecționer al echipei naționale din data de 25 februarie 2022. Se pare că atât pasiunea, cât și talentul se transmite din generație în generație. Edi Iordănescu este fiul cel mare al fostului jucător și antrenor Anghel Iordănescu.

Înainte fotbalist, după care antrenor, Edi Iordănescu a reușit să exceleze în ambele profesii. El a fost condus de pasiune, determinare și competivitate. Acesta și-a început cariera de antrenor în anul 2010. Atunci, el era antrenorul secund al lui Ilie Dumitrescu la FCSB, ulterior, el devenind antrenor interimar.

Trei ani mai târziu, Iordănescu semna un contract de antrenor cu FCM Târgu Mureș, echipa din Liga II. În 2014, el a devenit antrenor la Pandurii Târgu Jiu. În 2016, Iordănescu a fost selecționerul echipei ȚSKA Sofia ÎN Bulgaria.

Edi Iordănescu și-a continuat cariera de antrenor atât la Astra Giurgiu în 2017, dar și la CS Gaz Metan Mediaș în 2018. Doi ani mai târziu, el își termină contractului cu echipa din Mediaș. 

Gala Premiilor Capital

Pe 13 decembrie 2023, a avut loc Gala Premiilor Capital, eveniment ce a fost organizat de către revista Capital. Aici, au fost premiați atât oameni, dar  și companii cu rezultate deosebite în acest an. 

La toate punctele de difuzare ale presei și pe site-ul edituradecarte.ro se va găsi începând cu data de 15 decembrie noul număr al Revistei Capital „Top 300 Cei Mai Bogați Români”.

În cadrul acestui număr pot fi găsite poveștile de succes ale antreprenorilor din mai multe domenii din România. De asemenea, pot fi găsite și subiecte de actualitate.