Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi va implementa un proiect în valoare de şase milioane de euro destinat încurajării consumului de peşte la nivel naţional în condiţiile în care românii consumă doar 5,5 kilograme de peşte anual, de patru ori mai puţin decât media europeană, a anunţat luni decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, Petru Alexe.
Potrivit acestuia, proiectul 'Centrul român de modelare a sistemelor de acvacultură' durează un an şi jumătate şi va atrage aproximativ şase milioane de euro în cercetarea în acvacultură din fondurile Programului Operaţional Sectorial – Creşterea Competitivităţii Economice.
Cu o mare parte din bani vor fi modernizate laboratoarele mai multor facultăţi, şi în special cele de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, şi se va crea o platformă interdisciplinară. Toate vor servi ca bază de cercetare pentru dezvoltarea unor sisteme ultramoderne de producţie a peştelui.
Obiectivul economic al proiectului este acela de a creşte consumul de peşte de la 5,5 kilograme pe om/an, cât este în prezent în România, la unul mediu de 20 de kilograme/om/an.
'Este un pariu pe care aş vrea să-l câştigăm cât mai repede, este un pariu în deplină concordanţă cu interesele Uniunii Europene. Avem toate interesele ca baza alimentaţiei cu peşte în România să fie asigurată de români. Avem cu ce, avem cu cine şi avem pretenţia că putem fi coordonatorii unui program de redresare în acest domeniu', a declarat Petru Alexe.
Sursa: Agerpres