Pe lista celor care au contribuit se află personalități mult-iubite precum: Gică și Ianis Hagi, Gică Popescu, Mihăiță Neșu, Helmut Duckadam, Dorin Goian, Ivan Patzaichin, Ilie Năstase, Maria Olaru, Simona Halep, Nadia Comăneci, Ecaterina Szabo, Octavian Belu, Ana-Maria Brânză, Lucian Bute și Mihai Leu.

Mesajul antreprenorului din Bucovina

Ştefan Mandachi a precizat că toţi banii strânşi în cadrul acestei campanii, prin scoaterea la vânzare a fiecărui centimetru din primul metru de autostradă pe care l-a construit în Moldova, la ieşire din Suceava, sunt gestionaţi prin Crucea Roşie. Mandachi a spus că pe lângă ajutoarele trimise deja la mai multe spitale din judeţ, constând în echipamente şi materiale de protecţie, din banii strânşi din donaţii a fost comandat un camion mobil pentru terapie intensivă, care în momentul de faţă este asamblat la o companie specializată din Turcia, potrivit monitorulsv.ro

„Am comandat deja un camion mobil de terapie intensivă, cu care vom putea salva vieți în județul Suceava și în toată România, pentru că acesta este mobil și poate fi mutat în caz de epidemii,incendii, cutremure sau alte tragedii”, a transmis omul de afaceri.

„Camionul-salvare costă 720.000 euro. Pentru a-l dota complet, mai avem nevoie de 169.000 euro. Unitatea mobilă vine dotată standard cu paturi, dotările urmând să fie achiziţionate separat. Ar fi mare păcat să ne împiedicăm acum la final, când mai avem atât de puțin și putem demonstra că uniți putem salva vieți. Suntem la un pas distanță să dotăm această unitate de la A la Z, cu ventilatoare, monitoare și injectomate. Fac un apel la toți antreprenorii din România să mai facă un ultim efort și să ne ajute, acum la final. Orice sumă este vitală ca să finalizăm secția de Terapie Intensivă Mobilă. Sunt mii de branduri care ar putea copia exemplul de umanitate dat de Unilever”, a adăugat acesta.

„Donează pentru Bucovina și îți faci cea mai tare reclamă. Da, reclama ajută economia și este sufletul capitalismului. E rău să furi, e rău să ucizi sau să dai în cap, nu e rău să-ți faci reclamă. Reclama este sănătoasă pentru orice societate. Cea mai mare bornă din lume, care are 4,2 metri și va fi autentificată și de către Guiness Book, va fi a ta pentru două luni. Ambele fețe. Apoi, va rămâne o placă pentru totdeauna lipită pe ea și vei avea titlul de proprietar onorific”, a spus Ştefan Mandachi.

Ştefan Mandachi a adăugat că pentru strângerea sumelor care mai sunt necesare continuă licitaţiile caritabile organizate pe pagina sa de Facebook şi pe site-ul www.1cm.ro