GALERIE FOTO: Cu Duster pe cel mai periculos drum din lume

Un colaborator indian al BBC a decis să parcurgă ceea ce mulți numesc, „cel mai periculos drum din lume”, care leagă valea Pangi din Himalaya de Gulabgarh. Cei 52 km au fost parcurși la bordul unui Duster.

Himanshu Khagta, fotoreporter colaborator al BBC, a parcurs drumul până la Pangi prin Kishtwar, o „potecă” utilizată de localnicii din districtele Jammu și Kashmir atunci când șoseaua prin pasul Saach este blocată cu zăpadă. Călătoria a început la Chandigarh, acolo unde autostrada cu șase benzi devine mai întâi o șosea îngustă și, mai apoi, doar o potecă pe care abia încape un vehicul. Multe dintre zonele acestei foste cărări a păstorilor de capre au fost dinamitate pentru a face loc periculosului drum. În ciuda lățimii care în multe zone abia depășește 2,5 metri, traseul este parcurs zilnic de camioane și chiar de un autobuz care transportă locuitorii din munți către orașele de la baza lanțului Himalaya.

Imaginile surprinse pe traseu de Himanshu Khagta dezvăluie peisajele de vis care pot fi observate de-a lungul drumului, dar și condițiile dure în care trăiesc locuiorii din Pangi. Iar drumul prin Kishtwar este, fără doar și poate, o încercare dură pentru orice temerar.

 

Sursa foto: Himanshu Khagta/BBC