După ce s-au „bătut” în tribunal pe tema legalităţii grevei de la metrou, ministrul interimar Radu Berceanu şi sindicaliştii au serbat împreună aniversarea a 30 de ani de la primul drum cu metroul.
Sosit şi el la eveniment, ieri în jurul prânzului, premierul interimar Emil Boc a fost huiduit, după care a primit o mică „atenţie” din partea sindicaliştilor, dar nu a rămas la serbare.
Nici liderul sindical Ion Rădoi nu a zăbovit prea mult şi la scurt timp după discursul premierului şi cel al ministrului Transporturilor a plecat din restaurant.
În schimb, Radu Berceanu a rămas la masă, împreună cu ministrul demis al Economiei, Adriean Videanu şi conducerea companiei Metrorex.