Proiectul gestionat de Global East European Investment, parte a diviziei Ţiriac Imobiliare, este amplasat pe strada Buzeşti, nr. 82-94, în apropiere de Piaţa Victoriei din Bucureşti. Complet închiriat, Ţiriac Tower urmează să-i aducă lui Ion Ţiriac câte 3,6 mil. euro pe an din chirii, conform calculelor revistei Capital bazate pe un anunţ al companiei de consultanţă imobiliară Crosspoint Real Estate, care promovează proiectul la o chirie medie de 19 euro/mp/lună. Valoarea investiţiei în varianta iniţială a acestui proiect, anunţată încă din 2014, a fost estimată de reprezentanţii Ţiriac Imobiliare la circa 30 mil. euro. Astfel, dezvoltatorul îşi poate recupera investiţia în mai puţin de zece ani, cât este norma pieţei imobiliare comerciale.

Lucrările la imobil au început în 20 iulie 2018 şi se preconizează că se vor finaliza în trimestrul trei din 2020. Partea de fundaţii şi lucrări speciale este asigurată de firma de construcţii Octagon.

Proiectanţi au imaginat imobilul în trepte şi este format din trei corpuri interconectate. Corpurile clădirii vor avea cinci etaje, opt etaje, respectiv 12 etaje. Suprafaţa închiriabilă a proprietăţii va fi de 16.134 mp şi va beneficia de 259 de locuri de parcare subterane. Ţiriac Tower se construieşte ţinând cont de certificarea verde LEED Gold.

Firmele interesate să aibă sedii aici pot închiria minim 200 mp şi trebuie să plătească, pe lângă chirie, o taxă lunară de administrare de 4,5 euro şi una pentru parcarea subterană de 120 de euro.

Un alt proiect inedit, propus de Ion Ţiriac  şi aşteptat deja de mai mulţi ani, va fi amplasat în locul fostei Întreprinderi de Fabricaţie şi Montaj Ascensoare (IFMA), din apropierea podului Grant. Ţiriac Imobiliar a organizat anul trecut un concurs de proiectare, câştigat de Studio10M şi Outbox Studio, pe de o parte, şi de biroul de arhitectură al lui Dorin Ştefan, de cealaltă parte. Primul proiect propune realizarea unui complex de clădiri cu înălţimi de până la 80 de metri, dar şi imobile cu nivel redus, cu locuinţe terasate. Imobilele vor beneficia de grădini verticale şi de piscine construite pe acoperiş. Varianta alternativă presupune integrarea în proiect a turnului IFMA de 114 metri, folosit pentru testarea ascensoarelor. Proiectul prevede înălţarea imobilului, astfel că ar putea deveni cea mai înaltă clădire din ţară.

Ion Ţiriac a fost declarat cel mai bogat român în ultima ediţie a Top 300 Capital, cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 1,7 – 1,8 mld. euro. 

SURSA FOTO: Crosspoint Real Estate, Skyscrapercity.com