GALERIE FOTO Pasajul din Sudul Capitalei prinde contur

După mai bine de 10 luni în care lucrările au fost lăsate de izbeliște, în mai puțin de o lună de zile, noul constructor al pasajului Mihai Bravu-Văcărești din sudul Bucureștiului a reușit să monteze grinzile de beton pe o parte din pilonii ridicați de fostul constructor – Romstrade, firmă aflată în insolvență după ce patronul ei, omul de afaceri Nelu Iordache, a fost arestat în decembrie anul trecut.

Lucrările au început din ianuarie 2011 și trebuiau să fie finalizate încă de anul trecut. Compania Romstrade nu a reușit să realizeze nici măcar 30% din lucrare  până în decembrie 2012, atunci când a fost reziliat contractual de către Primăria Municipiului București.

Primăria a reușit să organizeze o nouă licitație abia în vara acestui an, iar câștigătorul a fost desemnat după mai bine de două luni de la depunerea ofertelor. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, promitea la începutul acestui an că lucrările vor începe în viitorul imediat apropiat și vor dura doar 6 luni. În realitate, lucrurile stau cu totul altfel. Noul constructor, ASTALDI va avea la dispoziție 16 luni pentru finalizarea lucrărilor, conform contractului încheiat la finele lunii august, scria capital.ro în urmă cu o lună.

Valoarea contractului este de 155,7 milioane lei cu TVA (35 milioane de euro), sumă aproximativ egală cu valoarea contractului atribuit în 2010 companiei Romstrade.

Noul constructor a început lucrările abia de la jumătatea lunii septembrie, iar joi noaptea a montat o parte din grinzile de beton. Traficul a fost restricționat în timpul nopții pentru a putea fi montate grinzile.

Imagini realizate joi, 11 octombrie, de Marian Ilie.