Pe 11 ianuarie a început ediția din 2016 a celei mai mari expoziții auto din Lumea Nouă, North American International Auto Show (NAIAS). Mai bine de 750 de vehicule, dintre care multe purtând titulatura de „premieră mondială”, 35.000 de specialiști reprezentând circa 2.000 de companii din întreaga lume și aproape 5.000 de jurnaliști din 60 de țări și-au dat întâlnire la prima mare expoziție auto a anului.
Printre principalele noutăți prezentate în aceste zile la NAIAS 2016 se numără Volvo S90, KIA Forte și Telluride, Genesis G90, Lexus LC 500, BMW M2 Coupe, BMW X4 M, Nissan Titan Warrior, Audi A4 allroad quattro și h-tron quattro, Volkswagen BUDD-e și Tiguan GTE, Mercedes S65 AMG Cabriolet și Clasa E sau Porsche 911.