Se adeverește cel mai negru coșmar al Simonei Halep. Românca intră în perioada critică de care se temea antrenorul Patrick Mouratoglou (53 de ani). La finalul săptămânii viitoare, constănțeanca va ieși din top 500 WTA!
Suspendată pentru dopaj după ce a fost depistată pozitivă la Roxadustat la US Open 2022, Simona Halep nu a mai disputat un meci oficial de 11 luni. Românca așteaptă verdictul din partea Tribunalului independent Sports Resolutions.
Este foarte aproape să părăsească Top 500
Ca un făcut, Simona pătește exact lucrul de care se temea Patrick Mouratoglou. Antrenorul francez a cerut judecarea rapidă a cazului, astfel încât Halep să nu dispară din clasamentul WTA. Pentru tenismena noastră, momentul acesta este foarte aproape.
Simona Halep nu se află pe lista de start a Rogers Cup. Anul trecut, Simona cucerise Openul Canadei și are de apărat nu mai puțin de 900 de puncte.
Cea mai titrată jucătoare din istoria României va rămâne cu doar 70 de puncte după competiția din Canada, organizată anul acesta la Montreal, și va ieși din top 500 mondial. Simona o să dispară complet din ierarhie după US Open 2023.
Patrick Mouratoglou a intuit încă de anul trecut
„Indiferent care va fi verdictul primit din partea Sports Resolutions, Simona Halep va trebui să o ia de jos la eventuala revenire în circuit. Problema este că a stat prea mult timp pe margine cu toate aceste amânări, iar probabil că-și va pierde toate punctele. A ratat patru Grand Slamuri și toate punctele doar pentru că ei nu și-au făcut treaba în mod corespunzător.
Așadar, în momentul în care va putea juca din nou o va face începând de la zero, ceea ce este extrem de incorect, iar asta, repet, doar pentru că ei nu și-au făcut treaba corespunzător”, spunea Patrick Mouratoglou în mai 2023.
Simona Halep este înscrisă pe lista preliminară de la US Open, însă pentru a nu fi descalificată ea trebuie să scape de suspendarea primită pe fondul procesului de dopaj. Astfel, marea campioană a României trebuie să rezolve această problemă până la 22 august.
Totuși, bookmakerii nu îi dau nicio șansă sportivei din România, aceștia deja stabilind cotele jucătoarelor care vor activa în acest an la US Open.
Așadar, organizatorii de pariuri consideră că Simona Halep nu va juca la US Open în acest an, fapt pentru care jucătoarea din România nu se află deloc pe lista lor.