Activitatea CFR riscă să fie blocată de neplata unei datorii de peste 2,04 miliarde lei, acumulată în în perioada decembrie 2005 - iulie 2011. În vizorul creditorilor se află şi Gara de Nord din Bucureşti, potrivit CSN Meridian.
Potrivit sindicatelor, funcţionarea CFR este grav periclitată de datoriile acumulate, în ultimii şase ani, către furnizorii de energie electrică. Aceştia au pus sechestru şi deja execută silit numeroase bunuri necesare desfăşurării activităţii companiei: utilaje, staţii de tren şi sedii ale căilor ferate, unele modernizate cu fonduri externe rambursabile, garantate de statul român.
Compania de căi ferate are de plătit peste 2 miliarde de lei furnizorilor privaţi de energie electrică Enel, EoN şi CEZ (peste 803 milioane lei) şi companiei de stat Electrica (peste 1,2 miliarde lei). Circa 41% din totalul datoriei CFR o reprezintă penalităţile de întârziere la plată.
Sindicaliştii avertizează că situaţia companiei este critică, deoarece nu are bani ca să-şi achite datoriile. "Furnizorii au poprit conturile sucursalelor de căi ferate regionale, au început licitaţiile pentru vânzarea bunurilor în care CFR îşi desfăşoară activitatea, au deconectat de la reţea sucursale regionale, staţii de călători şi staţii de tren din punctele de trecere a frontierei", se arată într-un comunicat al CSN Meridian.
Bunuri sub sechestru
"E o situaţie fără precedent. Există riscul ca funcţionarea companiei să fie grav perturbată sau chiar blocată. Sucursala CF Bucureşti are sechestrate spaţii din clădirea Gării de Nord. În Braşov sunt clădiri în care activează Oficiul de Informatică. Transferul echipamentelor IT din spaţiile susceptibile să fie vândute de creditori ar fragmenta sau chiar întrerupe funcţionarea Oficiului. Între bunurile ce pot fi valorificate de creditori se află utilaje grele de cale ferata şi staţii modernizate cu fonduri externe rambursabile, garantate de statul român. Înstrăinarea acestora ar duce la suspendarea împrumuturilor şi invalidarea internaţională a garanţiei statului", explică Ion Popescu, preşedintele CSN Meridian, din care face parte Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial.
Valoarea bunurilor CFR, puse sub sechestru la sfârşitul lunii august, ajunge la peste 207 milioane lei. La avalanşa de procese pentru neplata datoriilor se adaugă şi numeroase sentinţe definitive de executare silită, încă nepuse în aplicare. Furnizorii de stat deţin dosare de executare silită, asupra activelor CFR, estimate la 75% din valoarea stabilită de un evaluator independent. La aceasta se adaugă TVA, cheltuielile de evaluare, cele de judecată şi comisioanele de executare.
Curent cumpărat la un preț de trei ori mai mare
Datoriile s-au acumulat din cauza faptului că energia electrică a fost achiziţionată de la furnizori la preţuri şi de trei ori mai mari, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA nefiind consumator eligibil şi neputând achiziţiona energie electrică de pe piaţa liberă, devenind astfel consumator captiv.
CSN Meridian consideră că situaţia actuală pune în pericol însăşi existenţa sistemului de transport feroviar din România. Milioane de cetăţeni depind de acest mijloc de transport puţin poluant, care este trenul. Falimentul căilor ferate ar duce şi la pierderea specialiştilor din acest domeniu, mai spune Ion Popescu, preşedintele Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian.