Garanta a plătit 5 mil. euro fabricii de mobilă arsă în incendiul de la Baloteşti, o daună record

Compania Garanta Asigurări a anunţat achitarea diferenţei de plată de 4 mil. euro către proprietarul fabricii de mobilă Prestige Mob, care a ars anul trecut în Baloteşti. Aceasta este cea mai mare daună cunoscută în istoria asigurărilor imobiliare.

În urmă cu câteva luni, firma de asigurări achitase un avans de un milion de euro, iar plata de acum reprezintă stingerea tuturor obligaţiilor de asigurător, precizează Garanta.

„Achitarea integrală a celor 5 milioane de euro reconfirmă soliditatea companiei noastre și repoziționează Garanta Asigurări drept unul dintre cei mai implicaţi jucători de pe piața din România. Garanta Asigurări și-a susținut clientul, Prestige Mob, pe parcursul întregului proces de reîncepere a business-ului și de repunere în mișcare a acestuia”, a declarat Theodoros Bardis, directorul general al Garanta Asigurări.

Compania de asigurări are 15 reprezentanţe în marile oraşe din România, care gestionează peste 50.000 de clienţi.