Bun de plată pentru datoriile acumulate la bănci de firmele mici şi mijlocii, pe care le-a garantat în trecut, statul nu mai are suficienţi bani pentru a acoperi cererea mare de garanţii noi. Numărul firmelor mici şi mijlocii care au apelat la ajutorul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM)pentru că nu au mai putut achita ratele a crescut de cinci ori în primele şapte luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă a lui 2008. Fondul a trebuit astfel să
Bun de plată pentru datoriile acumulate la bănci de firmele mici şi mijlocii, pe care le-a garantat în trecut, statul nu mai are suficienţi bani pentru a acoperi cererea mare de garanţii noi.
Numărul firmelor mici şi mijlocii care au apelat la ajutorul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM)pentru că nu au mai putut achita ratele a crescut de cinci ori în primele şapte luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă a lui 2008. Fondul a trebuit astfel să achite peste 62 de milioane de lei în contul garanţiilor acordate, de 20 de ori mai mult decât cele 3,4 milioane de lei plătite anul trecut. În acest context, luând în calcul şi faptul că solicitările pentru garanţii la credite noi au crescut şi ele de aproape patru ori, Fondul s-ar putea confrunta în curând cu un blocaj. De altfel, preşedintele FNGCIMM, Aurel Şaramet, sesiza o problemă chiar de la jumătatea anului. „Nu se pune problema să nu putem acoperi garanţiile prezente, însă, în actualele condiţii şi fără crearea Fondului de Contragarantare, există posibilitatea să nu mai putem acorda garanţii noi. Noi ne aşteptăm la un maxim de activitate către jumătatea acestui an, când urmează să vină fondurile europene pentru IMM. Or, în actualele condiţii, putem avea dificultăţi mari chiar atunci când va fi mai mare nevoie de noi“, spunea Şaramet.
Guvernul a promis că va înfiinţa Fondul de Contragarantare, menit să suplimenteze capacitatea FNGCIMM, mai întâi la începutul lui iulie şi apoi la începutul lui septembrie. Acest lucru nu s-a întâmplat însă deocamdată. Firmele mici şi mijlocii pot solicita garanţii pentru credite contractate de la 19 bănci locale.
Falimente garantate de stat
Mai mult, procedura în recuperare este, chiar şi în cazul firmelor care nu sunt încă falimentare, extrem de anevoioasă. În unele cazuri, perioada care se scurge între momentul declanşării procedurii de recuperare a banilor şi momentul finalizării acesteia este şi de câţiva ani.
„Sunt frecvente termenele lungi şi incidentele procedurale, astfel încât perioada care trece între momentul începerii unei proceduri de executare şi cel al finalizării ei este de câţiva ani. Într-un caz, o procedură începută acum cinci ani nu este nici în prezent aproape de finalizare“, ne-au explicat reprezentanţii Fondului. De la începutul activităţii sale, Fondul s-a îndreptat împotriva a 80 de firme, iar anul acesta a reuşit să recupereze doar 140 de mii de lei. Prin comparaţie, doar în primele şapte luni ale anului, numărul solicitărilor de plată pentru garanţii a fost de 137.
În momentul în care firmele care au obţinut garanţia FNGCIMM nu mai au posibilitatea de a achita ratele, banca solicită Fondului să achite garanţia respectivă.
Fondul reuşeşte deocamdată să-şi păstreze capacitatea de a garanta credite noi. În fapt, anul acesta a primit mai multe cereri decât în orice alt an de la înfiinţare. Până la începutul lunii septembrie, aproximativ 4.300 de firme au cerut garanţii şi peste 4.000 le-au şi primit. În aceeaşi perioadă din 2008, numărul solicitărilor a fost de doar 1.100, din care 1.075 au primit aprobarea.
Cea mai activă bancă locală în ceea ce priveşte creditele pentru IMM acordate cu garanţia statului a fost Banca Transilvania. Reprezentanţii instituţiei de credit spun că au primit 1.200 de solicitări în perioada iulie-august, banca fiind nevoită să îşi tripleze ţinta pentru tot anul la 4.000 de împrumuturi. Suma medie contractată este de 125.000 de lei.
Aurel Şaramet, preşedinte FNGCIMM
137 este numărul IMM pentru restanţele cărora statul a fost bun de plată anul acesta
Garanţii executate
Valoarea garanţiilor executate de bănci a crescut la peste 62 milioane de lei în primele şapte luni din 2009. În aceeaşi perioadă din 2008 nu depăşeau cu mult 3 milioane de lei