Ca urmare a contextului internațional, Garanti Bank se așteaptă ca dobânzile la nivel de piață să rămână la un nivel scăzut în următoarele luni.
Consumul intern a contribuit la creșterea PIB-ului României în primul trimestru, economia locală avansând cu 4,3%. Potrivit raportului antemenționat, sectoarele care au determinat cu preponderență această creștere sunt comerțul și transporturile. Serviciile private au susținut ritmul ascendent în primul trimestru, contribuind cu 0,9 puncte procentuale la creșterea totală a economiei.
Garanti Bank își menține estimarea de 3,7% privind creșterea PIB de anul acesta și preconizează o evoluție similară în 2017. Potrivit specialiștilor băncii, cererea externă încetinește, iar perspectivele sunt mai puțin optimiste, dat fiind cotextul internațional vulnerabil.
Deficitul bugetar a fost de 0,1% din PIB în primele cinci luni ale anului, comparativ cu un excedent de 0,9% în aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatul bugetar negativ a fost generat de implementarea noilor reglementări fiscale (reducerea TVA) și de creșterile salariale în sectorul public.
Raportul macroeconomic arată faptul că există riscul ca deficitul bugetar să depășească nivelul de 3% în 2017, pe măsură ce vor fi adoptate noi măsuri în 2016, precum creșterea salariilor din sectorul public cu 5%, de la 1 august.
“Peisajul economic european trece prin schimbări importante. Cu toate acestea, economia României a reușit să mențină evoluția pozitivă și un deficit bugetar mai mic decât preconizat, dar și dinamismul unor sectoare precum IT-ul, comerțul și trasporturile”, a declarat Ufuk Tandoğan, CEO Garanti Bank România.
Parametrii macro de stabilitate ai României se mențin în limite normale, motiv pentru care calificativul “investment grade” al țării nu a fost afectat de turbulențele internaționale, cu precădere de Brexit. Legăturile directe ale României cu Marea Britanie nu sunt foarte puternice. Exporturile către această țară reprezintă doar 4,4% din total, iar importurile, 2,5%. După volumul total de investiții străine în România, Marea Britanie este a zecea țară ca expunere pe piața locală. De asemenea, în sistemul bancar local nu există nicio instituție financiară britanică. Importante sunt, însă, relațiile indirecte între România și Marea Britanie. Aceasta din urmă este a doua cea mai mare economie din Europa, iar schimbările structurale vor avea impact asupra PIB la nivelul Uniunii Europene, și implicit asupra PIB-ului României. Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va genera, cel mai probabil, schimbări monetare globale. Fed nu va majora dobânda de politică monetară în SUA, în timp ce în zona euro și în Marea Britanie ratele de dobândă ar putea scădea scădea, iar politica monetară va fi în continuare relaxată, potrivit raportului macroeconomic citat.