GarantiBank a anunţat reducerea dobânzilor la creditele în lei şi euro pentru persoane fizice, acordate începând cu data de 3 august 2009.

„Am redus dobânzile cu peste 5 puncte procentuale la toate creditele în lei şi în medie cu 1,5 puncte procentuale la cele în euro”, a declarat Okan Yurtsever, director Retail Banking&Bancassurance, GarantiBank.

Astfel, pentru creditul imobiliar fără sumă maximă, cu o perioadă de creditare de pînă la 30 de ani, noua dobândă este de 12,48% la lei, calculată pentru suma de 300.000 euro şi perioada maximă de 30 ani.

În ceea ce priveşte creditul pentru nevoi personale cu garanţii reale, noua dobândă este de 12,90% la lei (DAE 16,11% calculata pentru suma maximă de 300.000 euro şi perioada maximă de 30 ani).

De asemenea, împrumutul pentru nevoi personale este acordat la o rată de 12,6% în lei, respectiv DAE de 19,92% pentru un credit de maxim 30.000 euro şi acordat pe o perioadă maximă de 10 ani.

SURSA: GarantiBank