Statul garantează prin PNDR proiecte europene în domeniul agricol în valoare de 1,1 miliarde euro. Garanţia reprezintă 80% din valoarea creditului necesar cofinanţării, iar nivelul maxim al garanţiei este de 2,5 milioane euro. Investitorii care au proiecte europene eligibile în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale vor putea beneficia de garanţia statului în accesarea fondurilor necesare cofinanţării. Ministerul Agriculturii a semnat în acest sens o convenţie de finanţar
Statul garantează prin PNDR proiecte europene în domeniul agricol în valoare de 1,1 miliarde euro. Garanţia reprezintă 80% din valoarea creditului necesar cofinanţării, iar nivelul maxim al garanţiei este de 2,5 milioane euro.
Investitorii care au proiecte europene eligibile în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale vor putea beneficia de garanţia statului în accesarea fondurilor necesare cofinanţării. Ministerul Agriculturii a semnat în acest sens o convenţie de finanţare cu Fondul de Garantare a Creditului Rural.
„Sumele alocate de minister în acest scop, prin programul Naţional de Dezvoltare Rurală, se ridică la 220 milioane euro, din care 190 milioane euro pentru garantarea creditelor pentru investiţii în sectorul agricol şi 30 milioane euro pentru garantarea creditelor pentru investiţii în dezvoltarea rurală. Fondul va putea acorda garanţii în valoare de cinci ori mai mare decât suma alocată de stat, astfel încât FNGCR va putea oferi garanţii în valoare de 1,1 miliarde euro”, a spus ministrul Agriculturii, Mihai Dumitru.
Garanţia se plăteşte direct băncii în 15 zile
Beneficiarii fondurilor europene vor putea utiliza această garanţie a statului după ce proiectele au fost declarate eligibile şi au semnat contractele cu Agenţia de Plăţi.
„Următorul pas este ca beneficiarul să se ducă la bancă pentru a obţine creditul. Acesta nu trebuie să facă nimic special, doar să treacă în cererea de finanţare faptul că beneficiază de garanţia Fondului. Dosarul se întocmeşte cu toate documentele solicitate de bancă, după care instituţia bancară este cea care solicită garanţia de la FNGCR. Astfel, garanţia este plătită băncii în 15 zile de la solicitarea scrisă”, a explicat Veronica Toncea, directorul general al FNGCR.
Silozurile, pensiunile, unităţile de procesare, pot beneficia de garanţii
Vor putea beneficia de garanţii cei care accesează măsurile 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole, 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”, 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi” şi 313 „Încurajarea activităţii turistice” din PNDR.
„Se vor putea bucura de garanţii cei care investesc în dezvoltarea fermelor, în construcţia de grajduri sau silozuri, în înfiinţarea de plantaţii pomicole, dar şi cei care vor să dezvolte o unitate de procesare a produselor alimentare ca de exemplu o moară sau o fabrică de lactate”, a spus Dumitru.
În plus, vor beneficia de garanţii cei care vor să înfiinţeze pensiuni agroturistice sau să desfăşoare în spaţiul rural diverse activităţi neagricole.