Presiunile sindicatelor pentru impunerea unui randament minim al fondurilor private de pensii obligatorii au readus în atenţie problema garanţiilor noului sistem. Alte ţări au găsit înaintea noastră soluţii ingenioase.
Administratorii de pensii din Polonia, Bulgaria sau Chile au reuşit să fructifice banii participanţilor cu randamente de peste 10% pe an pentru perioade îndelungate (27 de ani în Chile). Şi aceasta într-o perioadă dominată de fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, datorită unor sisteme de siguranţă flexibile, în care cuvintele-cheie sunt supravegherea prudenţială.
România va implementa în curând un sistem similar de pensii private de tip Pilon II, bazat pe clasificarea Băncii Mondiale. O garanţie relativă promite randamente calculate în funcţie de performaţa medie a fiecărei pieţe în parte. Pentru ca un astfel de sistem să funcţioneze în condiţii optime, autorităţile trebuie însă să pună la punct o serie de reguli de supraveghere prudenţială. Acestea pot sista operaţiunile unui administrator atunci când se depăşesc anumite „alerte“ cu privire la investiţii. Cu alte cuvinte, când se constată ca un administrator aduce randamente mult mai slabe decât competitorii săi, i se retrage dreptul de funcţionare şi se aplică mai departe măsuri „reparatorii“. Un astfel de sistem presupune o multitudine de rapoarte pe care compania de pensii trebuie să le prezinte autorităţilor pentru a afişa, în timp real, situaţia exactă a investiţiilor sale.
Îmbătrânirea populaţiei şi scăderea natalităţii au determinat autorităţile din statele dezvoltate sau în curs de dezvoltare să caute noi soluţii pentru asigurarea unui trai decent la vârsta pensionării. Ţările fără tradiţie în domeniu au avut şansa de a implementa cele mai moderne sisteme de pensii private. Din cele zece ţări din Europa Centrală şi de Est care au introdus deja sisteme de pensii private obligatorii (Pilonul II), în niciuna nu se impune ca randamentele fondurilor de pensii să depăşească inflaţia.
Experienţa vecinilor
În Polonia, piaţă asemănătoare ca dimensiune cu cea din România, se impune o rată minimă de rentabilitate, calculată în funcţie de piaţă: performanţa unui fond nu trebuie să scadă sub cea mai mică valoare dintre media randamentelor pieţei minus patru puncte procentuale şi jumătate din performanţa medie a tuturor fondurilor, pe ultimii trei ani. Rezervele administratorilor de fonduri vor acoperi lipsa de bani din conturile companiilor mai puţin inspirate în alegerea plasamentelor. În cazul că administratorul intră în faliment, sunt folosite resursele fondului naţional de garantare din Polonia. În ultimă instanţă, ce nu poate fi acoperit prin acest fond este acoperit de trezoreria statului. Regulamente similare vor fi adoptate şi de România, urmând să fie implementat, până la finele anului, un fond de garantare a contribuţiilor.
Pe de altă parte, Cehia, stat care nu are, încă, o componentă privată obligatorie (Pilon II), a obţinut unele dintre cele mai slabe randamente din zonă: doar 3,7% în 2001 – 2005. În Cehia, la Pilonul III se solicită garanţii de performanţă care să depăşească rata inflaţiei, fiind sigurul stat din Europa Centrală şi de Est cu astfel de garanţii. Până în 2002, şi în Ungaria exista o rată minimă de rentabilitate, calculată ca procentaj din indicele de rentabilitate al titlurilor de stat pe termen lung. A fost însă înlăturată din cauza randamentelor slabe rezultate.
Contribuţii definite vs. beneficii definite
Sistemul de contribuţii definite, implementat şi în România, stabileşte procentele din salariu care vor fi vărsate către un fond de pensii. Pe plan mondial, tendinţa este de trecere de la sistemul „beneficii definite“, prin care se promit sume clare a fi plătite în perioada de pensionare, la „contribuţii definite“. În ţările în care se garantează un randament minim, sistemul este de tipul beneficiilor definite. Spre deosebire de modelul adoptat inclusiv de România, contribuţiile pot varia de la o lună la alta.
În România, o astfel de garanţie ar induce modificări mai ample şi mai profunde în întregul context legal. „Ar trebui modificate limitele de investiţii permise administratorilor, ar trebui alterat principiul pe care e bazată reforma şi s-ar ajunge la un sistem în care factorii economici exteriori administrării fondurilor de pensii ar influenţa dramatic rezultatele economisirii individuale“, spune Ioan Vreme, director general Generali Fond de Pensii.
Riscuri pe termen lung
Unii reprezentanţi ai societăţii civile au solicitat autorităţilor ca legea pensiilor să fie modificată pentru a permite garantarea unor randamente egale cu inflaţia. Acceptarea unei astfel de solicitări ar însemna modificarea fundamentală a sistemului şi ar forţa administratorii să investească numai în instrumente pe termen scurt, cu risc scăzut, dar şi cu randament scăzut. Acest lucru poate deveni periculos tocmai pentru cei care ar fi trebuit protejaţi, participanţii. Pentru a se feri de eventuale eşecuri pe termen scurt, administratorii vor fi astfel forţaţi să ignore urmărirea unor politici de investiţii pe termen lung. În timp, rentabilitatea fondurilor ar putea fi astfel grav afectată numai de dragul îndeplinirii unor condiţii de rentabilitate pe termen scurt, de la an la an. Mai mult, suprareglementarea ar putea duce la scăderea numărului de administratori pe piaţă, deci şi a alternativelor pentru participanţi.
Operatorii din domeniul pensiilor private sunt de părere că impunerea unor garanţii excesive ar putea afecta randamentele obţinute, prin faptul că principala preocupare a companiilor ar deveni încadrarea în parametrul impus de lege. „Cu siguranţă, ar muta centrul de greutate al activităţii de investire de la termen lung la termen scurt sau mediu. Deci, mai puţin dinamism şi o scădere a tendinţei spre rezultate şi performanţă“, spune Ioan Vreme.
Soluţia cel mai des adoptată de către statele din regiune este garanţia relativă de performanţă, care obligă fondurile să obţină randamente peste limita inferioară a unui interval strict, calculat în funcţie de media rezultatelor de pe piaţă. Fondurile care se clasează sub această limită, în mod repetat, intră în procedura de administrare specială. Legislaţia variază însă de la stat la stat.
Legile specifice sistemului de pensii private în România au fost dezbătute pe parcursul mai multor ani, au fost adoptate în baza unui program şi au trecut deja prin Parlament. Repunerea în discuţie a acestui sistem în acest moment, când contribuţiile în sistemul de pensii private vor începe să fie strânse, iar sistemul în sine a demarat deja, riscă să dăuneze încrederii participanţilor.
