Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au efectuat, anul trecut, 59.614 inspecţii, în urma cărora au aplicat 5.592 amenzi, în valoare totală de 77,304 milioane lei, conform raportului de activitate al GNM.
De asemenea, au fost aplicate 2.810 avertismente, 118 dispoziţii de sistare a activităţii, opt dispoziţii de încetare a activităţii, 51 propuneri de suspendare a acordurilor/autorizaţiilor de mediu şi au fost efectuate 42 de sesizări penale.
În domeniul controlului poluării au fost realizate 47.505 inspecţii şi au fost aplicate 4.422 amenzi, în valoare de 64,107 milioane lei, iar în cel al biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate – 3.562 inspecţii, cu 1.170 amenzi, în valoare de 13.197 milioane lei.
Pentru 2011, GNM îşi propune realizarea a cel puţin 60.000 de inspecţii la nivel naţional şi are programate investiţii totale în sumă de 1,959 milioane lei, cea mai mare sumă fiind destinată achiziţiei de maşini, echipamente şi mijloace de transport – 1,588 milioane lei.
SURSA: Agerpres