Comisarii Gărzii Naționale de Mediu au desfășurat aproape 11.000 de inspecții, în primele patru luni ale acestui an, în domeniile controlului poluării, biodiversității, biosecurității și ariilor protejate. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, numărul și cuantumul amenzilor aplicate în acest an este cu peste 20% mai mare, iar cel al sesizărilor penale, cu 130% mai mare decât anul trecut, transmite luni instituția.

Cum arată bilanțul în primele patru luni din 2022?

Bilanțul Gărzii Naționale de Mediu (GNM), după primele patru luni ale acestui an arată un număr total al inspecțiilor de 10.820, similar cu perioada ianuarie – aprilie 2021. Peste 10.078 din totalul controalelor au fost neplanificate și au vizat modul de respectare a condițiilor impuse în actele de reglementare, rezolvarea unor reclamații, investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra mediului, verificarea modului de realizare a obligațiilor stabilite la încetarea activității, identificarea de obiective noi sau acțiuni comune cu alte autorități.

Potrivit datelor centralizate la nivelul instituției, numărul amenzilor aplicate în aceeași perioadă a ajuns la 1.806, fiind cu 22% mai mare decât cel înregistrat în 2021, când a fost de 1.477 de amenzi.

Amenzi mai mari decât în perioada similară din 2021

Cuantumul sancțiunilor a fost, de asemenea, cu 21% mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, ajungând la o valoare totală de 35.611.375 de lei, față de 29.316.825 de lei, în 2021.

La capitolul sesizări penale se înregistrează cea mai mare diferență, numărul acestor acte fiind cu 131% mai mare decât cel de anul trecut, din același interval. Astfel, în acest an au fost întocmite 74 de sesizări penale pentru infracțiuni precum: transfer ilegal de deșeuri, braconaj, continuarea activității după dispoziția GNM de încetare a activității, nerespectarea măsurilor impuse de desființare a lucrărilor de construcții pentru care nu s-au obținut acte de reglementare sau comercializarea și deținerea de specii din faună interzise.

În toate aceste acțiuni au fost angrenați, în medie, 420 de comisari din cadrul Comisariatelor General, Județene și Municipiului București. Cea mai mare parte din sancțiuni și, respectiv, din sesizările penale a fost înregistrată în lunile martie și aprilie 2022.