Garda de Mediu: România a închis încă 10 depozite municipale şi două industriale de deşeuri

Un număr de 10 depozite municipale de deşeuri şi alte două depozite industriale au fost închise sau ecologizate, dintr-un total de 68 de puncte aflate pe lista pentru care România se află în procedură de infringement, a anunţat Garda Naţională de Mediu (GNM), într-un comunicat de presă.

"Problema depozitelor de deşeuri neconforme, care trebuie urgent închise, a devenit prioritară pentru instituţiile de mediu şi pentru autorităţile locale, mai ales că face parte din obiectivele stabilite cu UE odată cu aderarea României la spaţiul comunitar. Garda Naţională de Mediu a continuat seria controalelor desfăşurate în fiecare săptămână, sub coordonarea Ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, la depozitele de deşeuri care, conform calendarului stabilit cu UE, ar fi trebuit să fie închise până acum. Comisarii GNM au făcut verificări la toate depozitele de deşeuri de pe teritoriul României, iar rezultatul măsurilor impuse a fost pozitiv în ceea ce priveşte stadiul lucrărilor de închidere a depozitelor aflate pe lista de infringement", notează sursa citată. 

Potrivit GNM, din cele 68 depozite aflate pe lista de infringement, 10 depozite municipale şi două depozite industriale au fost închise/ecologizate, în timp ce alte şase depozite municipale şi şapte industriale au înregistrat progrese în ceea ce priveşte procesul de închidere, aflându-se în diferite stadii. 

Garda de Mediu precizează că depozitele de deşeuri municipale din judeţul Vaslui, comuna Negreşti, şi oraşul Bârlad sunt închise şi ecologizate, iar în perioada următoare vor fi efectuate recepţia şi inspecţia finală cu privire la închiderea acestora şi Comisia Europeană va fi notificată. 

"În ceea ce priveşte depozitele care nu au demarat procedura de închidere, sunt analizate în prezent soluţiile pentru închiderea şi ecologizarea acestora. GNM continuă seria controalelor săptămânale la toate depozitele de deşeuri neconforme din ţară aflate pe lista de infringement, închiderea acestora rămânând o prioritate în activitatea Gărzii Naţionale de Mediu", se arată în comunicatul instituţiei de control. 

În data de 27 aprilie 2017, Comisia Europeană (CE) a trimis România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru neîndeplinirea obligaţiei de a revizui şi adopta planul naţional de gestionare a deşeurilor şi programul de prevenire a generării de deşeuri, în conformitate cu obiectivele Directivei-cadru privind deşeurile (Directiva 2008/98/CE) şi ale economiei circulare. 

Conform forului european, autorităţile române trebuiau să revizuiască şi să actualizeze planul naţional de gestionare a deşeurilor şi programul de prevenire a generării de deşeuri, cel târziu în 2013. Comisia a iniţiat procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în septembrie 2015 şi a trimis României un aviz motivat în mai 2016, solicitându-le autorităţilor să adopte rapid aceste instrumente de baza prevăzute de legislaţia în materie de deşeuri. 

Executivul comunitar afirma că România este unul dintre cele mai neperformante state membre în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor municipale solide. În 2015, aceasta a înregistrat cea mai mare rata de depozitare a deşeurilor din UE, mai exact 72%, cu mult peste media UE de 25,6%.

AGERPRES