Persoana căreia i s-a făcut rău în metrou, vineri dimineaţă, în apropierea staţiei Mihai Bravu, nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele de la Ambulanţă, fiind declarat decesul. Circulaţia metroului a fost reluată pe ambele fire, potrivit news.ro
"La ora 9,18, mecanicul unui tren care circula pe Magistrala 1, la staţia Mihai Bravu a anunţat că un călător a leşinat în tren. Au fost anunţaţi Salvarea şi pompierii, conform procedurii. Aceştia sunt acolo, iar trenul staţionează în staţia Mihai Bravu, deoarece, potrivit procedurilor, călătorului i se acordă primul ajutor în tren. Circulaţia trenurilor se desfăşoară între staţiile Timpuri Noi şi Mihai Bravu pe linia 2 de circulaţie, în ambele sensuri. Se înregistrează întârzieri în circulaţie pe magistrală", au spus reprezentanţii companiei, citați de Agerpres.