Toate garniturile marca Bombardier care circulă în prezent pe reţeaua de metrou vor avea geamuri rabatabile până la jumătatea anului 2014.
Investiţia de trei milioane de euro urmează să fie suportată de compania Alstom, care realizează mentenanţa metroului.
"Vom înlocui toate ferestrele astfel încât acestea să poată fi rabatate pentru o mai bună circulaţie a aerului. Primele două trenuri cu astfel de ferestre circulă deja în subteran cu rezultate bune. Investiţia totală este de trei milioane de euro suportată de noi, în cadrul contractului de mentenanţă", a declarat pentru Agerpres Gabriel Stanciu, director general Alstom Transport România.
În prezent, pe magistralele de metrou circulă 44 de trenuri noi Bombardier şi 60 de trenuri fabricate în anii 1960 la Arad.
Regia a achiziţionat recent alte 16 trenuri noi, fabricate de compania spaniolă CAF, adaugă Agerpres.